Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:47 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sfestanii si psihologi pentru a depasi pasa proasta

ro

29 Sep, 2006 00:00 604 Marime text

# Masurile religioase au legatura cu evolutia nu tocmai imbucuratoare a constantenilor de la Farul si cu faptul ca in ultimele trei meciuri de pe teren propriu, echipa nu a reusit sa "scoata" decat un punct, inregistrand un egal si doua infrangeri

Dupa un traseu nu tocmai imbucurator in meciurile de pana acum din Liga I, conducatorii clubului Farul Constanta au decis sa ia masuri pentru remedierea problemelor. Si cum sfintirea stadionului, a vestiarelor, dar si a birourilor si cabinetelor din club se pare ca a devenit la moda, "rechinii" au beneficiat si ei de un asemenea tratament. Astfel, preotul Nicolae Picu, paroh al bisericii Sfantul Mucenic Mina, din parcul Tabacariei, a stropit ieri cu apa sfintita, atat stadionul, portile, vestiarul, birourile si cabinetele, cat si echipamentele de joc ale "marinarilor". Surse din clubul constantean ne-au declarat ca masurile religioase au legatura cu evolutia nu tocmai imbucuratoare a constantenilor si cu faptul ca in ultimele trei meciuri de pe teren propriu, faristii nu au reusit sa "scoata" decat un punct. Tot pentru a ajuta jucatorii sa treaca peste perioada nefasta, clubul a angajat un psiholog, pentru a "lucra" cu echipa. Numele psihologului este Cristian Popescu. Acesta este asistent universitar la Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, din cadrul Universitatii Ovidius din Constanta.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii