Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:20 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jucată la Constanţa, prima Supercupă la minifotbal a ajuns la Buzău

ro

14 Sep, 2011 01:00 1374 Marime text

minifotbal_sursa_campionateminifotbal.jpgMinifotbalul, sport care este practicat în mod organizat de peste 25.000 de jucători legitimaţi în România, a pus punct final sezonului 2010 - 2011.

La Constanţa, s-a disputat în acest week-end prima ediţie a Supercupei României la Minifotbal, confruntare care a adus faţă în faţă deţinătoarea titlului de campioană naţională a României, formaţia Consiliul Judeţean Buzău, şi câştigătoarea Cupei României, AS WMT Giroc Timişoara.

Sistemul de joc utilizat a fost desemnarea câştigătoarei în urma disputării a trei meciuri. Dacă primul meci s-a terminat la egalitate, buzoienii impunându-se însă la loviturile de departajare, în cel de-al doilea meci a venit rândul timişorenilor de a câştiga în timpul regulamentar de joc cu scorul de 1-0. În cele din urmă, trofeul a fost adjudecat de buzoieni după o dispută extrem de echilibrată, care a fost tranşată în cel de-al treilea meci al Supercupei, tot cu scorul de 1-0.

Prezent la Constanţa alături de întregul Comitet Executiv al Federaţiei de Minifotbal din România, Răzvan Burleanu, preşedintele forului menţionat, ne-a declarat: „Acest ultim act al unui sezon foarte reuşit anunţă debutul unui nou sezon competiţional pentru minifotbalul românesc. Un sezon care porneşte atât la nivel local, în cele peste 50 de campionate organizate în ţară, cât şi la nivel european, pentru că România este gazda viitorului Campionat European de Minifotbal". România, în postura de gazdă de data aceasta, va căuta să-şi păstreze titlul câştigat anul trecut la Bratislava, când a învins de o manieră categorică celelalte competitoare, echipe naţionale din Europa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii