Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:05 18 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ion Marin vede FC Farul favorita la Oradea

ro

28 Nov, 2003 00:00 601 Marime text

"Sapaliga" pariaza pe jucatorii sai

"FC Oradea este un adversar ambitios, dar lipsit de experienta Diviziei A comparativ cu ceea ce reprezinta Farul la ora actuala", a afirmat ieri tehnicianul farist

Antrenorul principal al Farului, Ion Marin, considera ca echipa sa este favorita in partida de sambata, cu FC Oradea, din cadrul etapei a 14-a a campionatului Diviziei A de fotbal. "Sapaliga" crede ca "marinarii" le sunt superiori adversarilor lor, nou promovati in acest an si ocupanti ai ultimei pozitii in clasamentul la zi al campionatului. "FC Oradea este un adversar ambitios, dar lipsit de experienta Diviziei A comparativ cu ceea ce reprezinta Farul la ora actuala. Au putini jucatori cu meciuri in Divizia A". Totusi, antrenorul constantean crede ca FC Oradea le poate crea probleme jucatorilor sai, cei trei fotbalisti oradeni cu experienta din lotul adversarilor, Rotaru, Nae Stanciu si Vrajitoarea, constituind "axul central" al echipei. "Am vazut jocul de la Craiova, din ultima etapa. Craiova a castigat cu 4-1. Dar sunt multe explicatii. Ma refer la eliminarea lui Gado, la penalty-ul care a fost sau n-a fost si la multe altele. A fost o victorie care este pusa sub semnul intrebarii". "Principalul" Farului crede ca de la meciul de sambata (ora 13.30, televizare pe National TV) important este ca echipa sa sa nu vina cu "mana goala", in conditiile in care, in ultima etapa, la Constanta poposeste Steaua: "Le suntem superiori atat din punctul de vedere al experientei, cat si al tehnicii individuale. Suntem indreptatiti sa speram la un rezultat bun. Acest rezultat nu trebuie sa se obtina doar pe hartie, ci va trebui sa dam dovada de concentrare si pe teren. Sa muncim la fel de mult ca adversarul, sa ne dorim foarte mult victoria pentru a ne consolida locul in clasament si a ne indeparta de acel minus cinci de la "adevar"". Pentru aceasta confruntare, in lotul farist nu sunt mari modificari fata de cel care duminica a castigat cu 1-0 in fata celor de la FC Arges. A revenit Balasa, care a fost suspendat la acea partida, iar locul lui Balan, accidentat, a fost luat de Sorin Mocanu, recuperat si el dupa o accidentare. Probleme de lot mai au Pascovici si Doicaru, primul indisponibil de mai mult timp, al doilea putin probabil sa fi prins un loc in echipa. Jucatorii nostri au efectuat ieri de dimineata un antrenament, iar dupa-amiaza, desi se aflau in cantonament, urmau sa aiba un program de voie, eventual sa mearga la un film. Aseara ei au urmarit partidele echipelor romanesti in cupele europene. In aceasta dimineata, "alb-albastrii" se vor urca in autocar cu destinatia Bucuresti, unde, de la ora 13.00, vor decola cu un charter in care vor fi prezenti mai multi membri din conducere, alaturi de patronul Gheorghe Bosanceanu, ce va sosi azi in tara special pentru aceasta deplasare. "Are timp suficient cat sa urce si sa coboare dintr-un avion in altul", glumea ieri "Sapaliga", bucuros ca intre conducere si echipa se poate crea astfel o legatura mai apropiata. Singurul care ar putea lipsi de la aceasta confruntare ar fi antrenorul secund Cristi Camui, ce are un deces in familie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii