Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:50 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Farul incheie anul pe podium

ro

07 Dec, 2009 02:54 1484 Marime text

farul.jpgÎn ultima etapă a turului, FC Farul a învins sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, formaţia antrenată de Nicolae Anton, Gloria Buzău. Constănţenii urcă astfel pe locul 3 în clasamentul Seriei I, după Victoria Brăneşti şi Sportul Studenţesc.

Hotărâţi să încheie anul cu un nou succes, „marinarii" au început în forţă partida de la Constanţa. Astfel, după doar patru minute, Farul are şansa să deschidă scorul prin Rusmir, care trimite puţin pe lângă poartă dintr-o poziţie favorabilă. Golul însă nu a întârziat să apară, pentru că, în minutul 11, lovitura liberă de pe linia careului de 16 metri este executată perfect de acelaşi Rusmir, care deschide scorul. Trupa lui Gheorghe Butoiu scade turaţia după înscrierea golului şi după zece minute, oaspeţii reuşesc să egaleze. Ursu centrează de pe partea stângă, iar Boghiţoi reia cu capul în vinclul porţii lui Sardescu. Buzoienii prind curaj şi sunt foarte aproape să treacă în avantaj însă Răzvan Radu, trimite pe lângă poartă din şapte metri. În minutul 38, Farul revine în avantaj pe tabelă, Gaston Mendy reuşind să înscrie la colţul scurt după o pasă primită de la Chico. Portughezul nu rămâne dator şi majorează scorul la 3-1, imediat după pauză, cu o lovitură de cap din interiorul careului. „Marinarii" trec pe lângă 4-1 în minutul 66, când Rusmir ratează inexplicabil din interiorul careului mic, după o centrare a lui Mendy. Echipa de pe litoral obţine astfel cea de-a treia victorie consecutivă cu Gheorghe Butoiu pe bancă şi urcă pe locul 3 în clasament, după formaţiile Victoria Brăneşti şi Sportul. Farul a început meciul cu Buzău cu următoarea formulă: Sardescu - Măţel, Ion Barbu, Papp, Mendy - Andrade (min. 59 - Marius Soare), Teekloh, Bogdan Andone, Cosmin Matei (min. 68 - Leu) - Rusmir (min. 84 - Fatai) şi Chico.

Butoiu: „Nu am discutat cu nimeni despre rămânerea mea"

După al treilea succes consecutiv pe banca Farului, Gheorghe Butoiu aşteaptă decizia conducerii în ceea ce priveşte menţinerea sa pe banca tehnică a echipei. „Nu ne aşteptam să câştigăm ultimele trei meciuri, ţinând cont de problemele care au fost la echipă. Ne-am temut de acest meci cu Buzău. În ceea ce priveşte situaţia mea, nu ştiu ce o să se întâmple mai departe. Nu am discutat cu nimeni despre rămânerea mea la Farul", a spus Butoiu. Tehnicianul este susţinut de jucători, aceştia manifestându-şi dorinţa de a fi pregătiţi de Butoiu şi în retur. O decizie va fi luată de către conducerea grupării de la malul mării în cursul acestei săptămâni. „Cred că Gică Butoiu a făcut o treabă bună. Marius Şumudică are şi el meritele lui însă cred că trebuie să i se dea credit lui Gica Butoiu şi să rămână pentru retur. Dacă noi jucătorii, vom fi întrebaţi, îl vom susţine pe Butoiu", a spus Bogdan Andone. Jucătorii vor intra în vacantă vineri, 11 decembrie, cu excepţia jucătorilor care pleacă în ţările natale, reunirea lotului fiind programată pe 15 ianuarie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii