Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:48 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Artişti salvaţi (video)

ro

05 Mar, 2011 02:03 1842 Marime text
Palaz_Proces_Artisti3.jpg

O parte dintre artiştii constănţeni care erau la un pas de a fi aruncaţi în stradă în urma unei decizii a Consiliului Judeţean Constanţa pot răsufla uşuraţi. Asta pentru că instanţa a decis anularea parţială a actului emis de CJC şi a hotărât că cele 14 garsoniere repartizate în mod nelegal Fundaţiei pentru Promovarea Sportului Constănţean şi Fundaţiei Fantasio să rămână în folosinţa artiştilor.

Prefectul judeţului Constanţa, Claudiu-Iorga Palaz, are din nou câştig de cauză într-un proces împotriva Consiliului Judeţean. Tribunalul Constanţa a anulat parţial Hotărârea 404 din 2010 prin care instituţia condusă de Nicuşor Constantinescu decidea repartizarea locuinţelor artiştilor către două instituţii constănţene şi, implicit, evacuarea actorilor. Pentru a împiedica aruncarea în stradă a artiştilor, reprezentantul Guvernului în teritoriu a atacat în contencios, în luna ianuarie, decizia CJC. Referitor la pronunţarea instanţei, prefectul Palaz a declarat:

Dintre cele 30 de garsoniere care au aparţinut Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski", Tribunalul a decis că cele 14 garsoniere repartizate Fundaţiei pentru Promovarea Sportului Constănţean şi Fundaţiei Fantasio Constanţa au fost atribuite în mod nelegal. Prin urmare, acestea rămân în folosinţa artiştilor. Cu siguranţă, vom contesta decizia Tribunalului, căci ne menţinem punctul de vedere conform căruia Nicuşor Constantinescu a repartizat locuinţele artiştilor în favoarea unor instituţii ce nu pot beneficia de aceste privilegii. Dincolo de aspectele legate de cadrul nelegal al deciziilor pe care le ia preşedintele Consiliului Judeţean, consider că niciun efort nu trebuie precupeţit pentru ca artiştii, prin excelenţă oameni ai actului creativ, să fie feriţi de starea de nesiguranţă a zilei de mâine şi nu pot să nu mă întreb când va ajunge Nicuşor Constantinescu să preţuiască valorile artistice, cu atât mai mult cu cât este vorba despre valori care aparţin patrimoniului cultural al Constanţei.

Teatrul Oleg Danovski este una dintre instituţiile emblematice ale Constanţei, capabilă să transmită un veritabil mesaj cultural la nivel naţional şi internaţional.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii