Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:44 19 08 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adevărul de Seară Magazinele de vise au fost interzise în Eforie

ro

02 Dec, 2010 12:06 681 Marime text

Proiectul Consiliului Local a fost aprobat azi-dimineaţă, cu unanimitate de voturi. Cel două magazine în care erau comercializate produsele halucinogene au fost închise.

Primul dintre magazinele „de vise" era situat în Eforie Sud, iar patronii au pus lacătul pe uşă încă de dimineaţă. În jurul prânzului, şi cel de-al doilea „Spice Shop" , din Eforie Nord, era închis.

Proiectul a fost aprobat azi dimineaţă de consilierii locali, cu unanimitate de voturi. „Prin votarea proiectului am interzis activitatea oricărui magazin în care se comercializează produse etnobotanice, indiferent că li se spune îngrăşământ de flori sau otravă de şoareci", a declarat Ovidiu Brăiloiu, edilul din Eforie.

Primarul spune că este posibil ca în vară, să apară noi „Spice Shop"-uri. „Se poate ca situaţia să explodeze din nou, în sezonul estival. Până atunci, vom lua măsuri", a completat Ovidiu Brăiloiu.

Model de urmat

Iniţiativa primarului a fost salutată şi de Brigada de Combaterea a Criminalităţii Organizate (BCCO) Constanţa. „Am discutat şi cu alţi edili, care au fost de acord să preia iniţiativa", a declarat Aurelian Pavel, şeful BCCO Constanţa.

www.adevarul.ro/locale/constanta

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii