Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:51 03 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Santajul lui Mazare (document)

ro

27 Nov, 2009 01:12 2280 Marime text
cap2.jpgPrimarul Radu Mazăre a început să ameninţe electoratul constănţean, prin declaraţii publice şi scrisori trimise la domiciliu, că dacă nu va vota pe Mircea Geoană, nu va mai beneficia de „ajutoarele" date de primărie

Misiva semnată de Radu Mazăre, fără a menţiona rolul politic sau administrativ al semnatarului, spune pe un ton mieros, dar ameninţător, cum l-a asuprit preşedintele Traian Băsescu pe Radu Mazăre.

„Dragă constănţeanule, îţi trimit această scrisoare în calitatea mea de primar, căruia i-ai acordat până acum de trei ori încrederea ta şi îţi vorbesc ca un om, cu bucuriile, greutăţile, împlinirile şi neîmplinirile lui", îşi începe Mazăre răvaşul. De-a lungul celor două pagini se laudă cu „angajamentele majore" pe care le-a luat în faţa electoratului, dintre care aminteşte „alimente pentru bătrâni şi nevoiaşi, cluburi de pensionari, cadourile şi rechizitele şcolare", dar se şi plânge foarte mult. Spune că „asumarea acestor legăminte faţă de tine mă urmăreşte în viaţă şi în gândurile mele de zi cu zi şi nu îmi pot imagina că aş putea încheia acest mandat altfel decât ducându-le la îndeplinire, aşa cum am făcut şi cu cele din mandatele precedente". „Sunt constănţean mândru şi nu mă pot închipui plecând de la Primărie cu capul plecat şi urmărit de ruşinea că am promis ceva şi nu m-am ţinut de cuvânt în faţa ta", notează în misivă primarul care a văzut lumina zilei în Bucureşti şi nu a avut buletin de Constanţa până în urmă cu ceva ani. Apoi se plânge că în ultimii cinci ani i-a fost foarte greu, ba chiar de multe ori imposibil să pună în practică proiectele sale, din cauza blocării intenţionate de către Traian Băsescu şi oamenii săi.

colaj.jpgPlânsete „de la om la om"

Aşa cum ne-a obişnuit de-a lungul timpului, dar mai ales în ultima perioadă, Radu Mazăre nu ratează nicio ocazie să înduioşeze electoratul plângându-se că neînţelegerile cu primul om din stat îi dau bătăi de cap. Numai că, deja, în perioada electorală, după un prim tur de scrutin în care Mircea Geoană nu a obţinut rezultatele dorite la Constanţa, Mazăre ameninţă electoratul cu sistarea programelor sociale, cum ar fi acordarea de pachete cu alimente pensionarilor sau cu întreruperea programului de locuinţe ieftine pentru tineri. Ideile au fost expuse mai pe larg şi într-o emisiune difuzată, miercuri seară, de TV Neptun, în cadrul căreia primarul a spus clar şi răspicat că, în cazul în care constănţenii nu îl vor vota pe Mircea Geoană, nu vor mai beneficia de pachete şi locuinţe. Ba chiar, edilul ameninţă că, dacă Băsescu va fi reales, va părăsi scaunul de la Primărie şi va pleca în Brazilia. Şantaj sentimental sau nu, comportamentul lui Mazăre nu face altceva decât să-i jignească pe cei care i-au acordat votul şi încrederea. Pachetele pensionarilor sunt plătite, aşa cum se ştie, din bugetul local, iar locuinţele pentru tineri reprezintă un proiect susţinut, în mare parte, de firmele constructoare, este adevărat, cu un anume aport al municipalităţii. Cu alte cuvinte, taxele şi impozitele plătite de constănţenii de rând „pun umărul" la acordarea pachetelor şi la ridicarea blocurilor din Baba Novac. „Dacă vei alege ca Băsescu şi ai lui să ne ţină încă cinci ani într-un scandal continuu, să ne decidă soarta şi să ne saboteze, cu inima strânsă îţi spun că nu cred că voi putea să garantez ducerea la bun sfârşit a angajamentelor luate în faţa ta, pornind de la sprijinul pentru nevoiaşi şi terminând cu locuinţele ieftine pentru tineri", se tânguie Mazăre în epistolă. Evident, nu a scăpat ocazia să se plângă, printr-o destăinuire „de la om la om", din cauza faptului că el, împreună cu apropiaţii săi şi cu angajaţii primăriei, este hărţuit de către instituţiile de control ale statului. Menţionăm că am încercat să îl contactăm pe primarul Radu Mazăre, pentru a-i cere o declaraţie în legătură cu scrisoarea „de ameninţare" trimisă electoratului, însă acesta nu a răspuns, atât la apelul telefonic, cât şi la SMS.

 

{mos_ri:Radu Mazăre,Mircea Geoană} 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Aurelian 06 Dec, 2009 12:59 SCRISOARE CĂTRE MOŞ NICOLAE Dragă Moşule, Moş Nicolae, Te rog să nu ţii cont de Păstae, El vrea să ne dea ca Preşedinte un drac, Numit bine de toţi prostănac. Mazăre cu-ai lui deştepţi cu toţii, S-au şcolit pe-aici, băieţii Marinari ziceau ei că se vor face, Lucrul pe mare, se veede, nu le place!!! Comandanţi de pescador, Să câştige cu mult spor!!! Şi iacă, pe mare, nu s-au sinchisit, Dar mult s-au chivernisit!!! Numai bine zic ei c-au făcut, Dar nouă, nu ne-a prea plăcut. Foaie verde de Dai, N-ai, Ne-am trezit fără Tramvai!!! A distrus şi troleibuze, Dar avem AUTOBUZE!!! Copii pe stradă de-i plimbăm, Ştim că-i intoxicăm! Se-ngrijeşte şi de flori, Dar ne dă cam mulţi fiori. Copacii îi ciunteşte cu rost Doar avaem un PoMaCoSt! Dar de ce vorbim noi oare, Acum în continuare? Po – de unde vine oare? Popa Basarab sa-nsemne oare? Ma – în mod cert nu vine oare, Mazăre să-nsemne oare? Co – Constanţa o fi oare? Sau asta, e o eroare? Co – de la Constantinescu, sigur, Asta e chiar sigur! St – nu înseamnă SÎT!!! Că ne-aţi cam băgat pumnu în gît!!! Strutinsky încheie la final, GRĂDINARII URBEI FĂR’DE EGAL!!! Preţurile pentru cele plantate, Nu-s chiar aşa de leşinate! Au plantat multe publicitare, Ce să-nsemne asta oare? Informează cetăţenii! Asta e ce-ar spune unii!!! Preţurile? Mai bine ar fi trecut aici chiar hunii!!! Sigur, nimic nu e adevărat, Asta nu e loc de prădat!!! Asta se întâmplă într-o carte, În mod sigur, pe planeta Marte??? Radu mamii cel frumos, Primăreşte Constanţa cu mult folos. Când îl întrebăm cui foloseşte, Ne priveşte ştrengăreşte!!! În colţul Prefecturii, Lupoaica ne priveşte, Din plâns, ea nu conteneşte: ,,Sunt EU, Constanţa ce hrăneşte Două familii ce mă sug cu spor, Conduse de Radu şi Nicuşor!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!’’ E când gangster, macho, ba chiar general de veghe, Fiţi pe pace, va purta şi zeghe!!! Cu dungi alb – negru, vertical, Să fie la modă, fără egal!!! Moşule, noi te-aşteptăm cu toţii Dar NU NE TRIMITE HOŢII!!! ALMANAHE NU NE TREBE!!! LA LICITAŢII NU-L VREM PE HREBE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Mai avem pe unu, cam sărman, zis DINU Dar şi-a cam făcut el plinu!!! Lăsaţii oriunde să-şi facă veacul, La Cotroceni, să nu-şi aibe leacul, SĂ STEA ACASĂ CU PROSTĂNACUL!!!!
  • dolby 27 Nov, 2009 21:15 ca de obicei pt munca de jos mazare foloseste oamenii SPIT-ULUI.aceste scrisori sunt impartite de ei,in timpul lor liber, weekend etc. angajatii lui din primarie sunt feriti de astfel de practici.
  • surmelis argentina pusa 27 Nov, 2009 16:19 SABOTORII adevarati in viata sociala si politica a ROMANIEI sunt LIBERALII NEO-LEGIONARI,care fac pe MUTII si ataca MISELESTE. FRAIERILOR din PSD si chiar din PNL,treziti-va la realitate !!!
  • manu 27 Nov, 2009 14:33 dute baiMAZARE SI IAI CU TINE SI PE PRIETENI TAI DE LA VECTRA .FITATI AI DRACU SA FITI
  • Matilda 27 Nov, 2009 12:35 Haideti sa nu fim ridicoli si puerili si sa nu analizam lucrurile la o prima vedere.Cam cat de greu este sa scoti la imprimanta un text si sa il raspandesti prin cutiile postale ale constantenilor?Trebuie vazut cine are de castigat cu adevarat din raspandirea acestor fituici.Chiar avea nevoie Mazare de un santaj pentru a-i convinge pe constanteni sa nu voteze cu Basescu?Eu cred ca nu...cred ca fiecare om in parte are constiinta si vede ca ceea ce s-a intamplat cu tara asta in timpul mandatului lui Basescu nu a fost tocmai ce a promis acum 5 ani.
  • alt constantean 27 Nov, 2009 12:08 CE RAU IMI PARE CA NU PUTEM SCAPA DE AMANDOI DEODATA. UNUL SA PLECE IN BRAZILIA SI ALALALT SA DISPARA DE PE SCENA POLITICA!
  • un alegator 27 Nov, 2009 09:58 Daca dam la o parte pe mosii zapaciti la cap pt. o sticla de ulei putin zahar si un pui mort, Mazare scoate cam 30 000 de voturi la Constanta adica doar zece la suta adica un constantean din zece nu s-a saturat de circul pe care il face el cu noi.Acum ne ameninta ca pe niste copii ca el pleaca si ne lasa.Du-te ma baiatule si lasa-ne lasa-ne lasa-ne
  • Un cetatean onest 27 Nov, 2009 09:47 Oare de ce toti cei care sunt membrii PSD, simpatizantii acestora, sau cei care se aliaza cu ei, considera ca sunt victime atunci cand exista posibilitatea ca nu mai pot detine puterea absoluta? Sunt oare reflexe mostenite de la sinistrul PCR! Am uitat ce declama dictatorul Ceausescu in ultimele zile se domnie, ce inversunare avea Iliescu cand trebuia sa imparta puterea, cum a reusit Nastase sa puna botnita presei( de altfel a facut prozeliti si la Constanta), iar acum aceeasi placa ne-o pune si dragul nostru edil. Daca este democrat de ce ii este frica?