Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:33 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Petrecere pe plaja de Zilele comunei Costinesti

ro

18 May, 2009 01:56 4750 Marime text
Costinesti_judo.jpgCostineştiul a fost, ieri, în sărbătoare. Plaja de la lângă Obelisc a răsunat de muzică şi voie bună, cu ocazia Zilelor comunei Costineşti.

Vremea frumoasă i-a scos din casă, ieri, pe locuitorii comunei, dar şi pe cei invitaţi să participe la sărbătoarea localităţii, cunoscută pe vremuri sub denumirea de Staţiunea Tineretului. Şi de această dată, tot tinerii au fost cei care au dat startul distracţiei. Copiii Şcolii Generale Costineşti, membri ai clubului local de arte marţiale, au deschis festivităţile dedicate Zilelor comunei. Demonstraţia lor a fost aplaudată la scenă deschisă de participanţii strânşi în jurul terasei de lângă Obelisc, unde s-a derulat programul serbării.
Asistenţa a fost încântată şi de prestaţia elevilor din clubul de dans sportiv. După o pregătire de numai două săptămâni, copiii pasionaţi de dans au susţinut un spectacol apreciat de spectatorii participanţi la sărbătoare. Primarul Traian Cristea ne-a declarat că este cea de-a doua ediţie a Zilelor comunei Costineşti şi că, pentru această zi, au fost invitaţi artişti de renume. Printre cei chemaţi să le însenineze frunţile locuitorilor comunei s-au aflat Romică Ţociu şi Cornel Palade, Stela Popescu, Ionuţ Dolănescu, Costin Mărculescu, trupa Bordo, orchestra condusă de Paul Constantinescu şi o prezenţă mai exotică - Pamela din Liban. Spectacolul a început seara, în jurul orei 19.30, pe timpul zilei având loc mai multe concursuri, printre care întreceri la săritura în lungime, alergatul în saci, meciuri de fotbal pe plajă şi concurs de hidrobiciclete.
La eveniment a fost prezent şi preşedintele PD-L Constanţa, Mircea Banias, alături de alţi membri ai filialei judeţene a partidului. În fiecare an, Zilele comunei Costineşti se celebrează cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, pe 21 mai, însă anul acesta administraţia locală a luat decizia să se sărbătorească în avans, în acest week-end, pentru a profita de vremea frumoasă. Comuna Costineşti a fost înfiinţată în 1999.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii