Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:16 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mazare cauta firma pentru pasarela

ro

27 Jul, 2009 01:17 4775 Marime text
cap_4.jpgPrimăria Constanţa va desemna, în perioada următoare, constructorul cu experienţă în lucrări hidrotehnice maritime, ce se va ocupa de construcţia debarcaderului unde vor acosta goeletele cu turişti

Municipalitatea face paşi mici, dar siguri pentru construirea pasarelei din Mamaia. După întocmirea studiului de fezabilitate, Primăria Constanţa caută o firmă care să se ocupe de proiectare, inclusiv de detaliile de execuţie a edificiului.

Aşa cum arătam în ediţii anterioare, pentru asigurarea bunei dispoziţii a turiştilor, administraţia locală a pus pe tapet ideea organizării unor mini-croaziere pe mare cu goelete, între staţiunea Mamaia şi Portul Tomis. Astfel, edilul-şef al Constanţei, Radu Mazăre, a propus realizarea unei pasarele-ponton pentru preluarea turiştilor de către ambarcaţiuni. Pasarela va fi amplasată în staţiunea Mamaia, în dreptul celui de-al treilea dig submers, în vecinătatea Hotelului Victoria, „într-o zonă cu afluenţă de turişti, aproape de centrul staţiunii, astfel încât să fie facilitat accesul turiştilor atât din partea de nord a staţiunii, cât şi din partea de sud", după cum se arată în expunerea de motive a HCLM prin care s-a aprobat studiul de prefezabilitate.

Kilometrul zero al staţiunii

Aşadar, zona Hotelului Victoria a fost considerată de edil un fel de km zero al staţiunii Mamaia. Nu trebuie pierdut din vedere faptul că, în zona unităţii de cazare amintite mai sus, mai bine zis foarte aproape, se află şi Hotelul Flora, la care este acţionar, alături de preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, şi primarul Radu Mazăre. În concluzie, plimbarea cu vaporaşele sau goeletele ar putea constitui un nou punct de atracţie pentru turişti, pe care oricare dintre hotelurile din zonă, inclusiv Flora, l-ar putea trece în portofoliul lor.

Potrivit studiului de fezabilitate, pasarela ar urma să pornească de la plaja din dreptul Hotelului Victoria, prelungindu-se în apă pe o distanţă de 411 metri. De precizat că studiul de fezabilitate a fost elaborat de către SC House Consult SRL Bucureşti. Firma este condusă de Radu Briban, fost director general adjunct tehnic în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, pe vremea ministrului pesedist Miron Mitrea. Trebuie precizat că în ultimii ani, firma bucureşteană a avut o colaborare fructuoasă cu municipalitatea constănţeană.

Investiţie de la Guvern, via Elena Udrea

În acest nou proiect de amenajare turistică a plajei din staţiunea Mamaia, pasarela veche de la Cazino, aflată într-o stare avansată de degradare, va dispărea, noua pasarelă fiind de dimensiuni mai mari, potrivit primarului.  

Titularul investiţiei este Ministerul Turismului. Guvernul a acceptat, în luna iunie, propunerea ministerului condus de Elena Udrea de a aloca suma necesară construirii pasarelei din staţiunea Mamaia. Udrea a declarat de la bun început că va susţine acest proiect, în urma discuţiilor avute pe această temă cu primarul Constanţei. Executivul a furnizat 4,64 milioane de lei (peste un milion de euro) pentru acest proiect.

pasarela.jpgSe caută firmă cu experienţă

Aşa cum spuneam, autoritatea locală se află acum în căutarea unei firme care să se ocupe de acest obiectiv de investiţii, inclusiv de serviciul de proiectare PAC (proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire) şi celelalte faze: PT (proiectul tehnic), CS (caietul de sarcini) şi DDE (detalii de execuţie). Deschiderea ofertelor a avut loc săptămâna aceasta, miercuri, 22 iulie, începând cu ora 12.30, la sediul Primăriei Constanţa, de pe b-dul Tomis.  

Potrivit anunţului de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), Primăria Constanţa este dispusă să plătească pentru acest contract suma de 4.245.640 lei fără TVA, adică peste 50,5 miliarde de lei vechi. Durata de finalizare a contractului este de trei luni de la data atribuirii. Ofertanţii au depus o garanţie de participare de 55.000 lei şi au avut obligaţia să ofere o garanţie de bună execuţie de 5% din valoarea contractului, fără TVA. Ca surse de finanţare, sunt specificate în anunţ bugetul de stat şi bugetul local. Societăţile participante aveau obligaţia să aibă o cifră de afaceri medie anuală de minimum 12.700.000 lei şi să prezinte cel puţin un contract de lucrări similare - construcţii hidrotehnice maritime - cu o valoare de minimum 1.200.000 lei, fără TVA.

Potrivit anunţului din SEAP, criteriul de atribuire va fi oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, în care preţul va avea o pondere de 70%, avantajele soluţiei tehnice -  20%, iar durata de execuţie - 10%. Contractul poate lua şi formă de asociere.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • surmelis argentina pusa 28 Jul, 2009 16:47 Imi plac ideile aplicate in domeniul TURISMULUI.Nu vreau sa fiu cosiderata GELOASA ,dar si orasului meu natal HARSOVA de Constanta, i-ar sta bine cu un asemenea proiect de dezvoltare a turismului local!