Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:59 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Încă o zi cu certuri la Mangalia (galerie foto)

ro

29 Nov, 2011 01:00 1735 Marime text
mangalia_scandal_3.jpgIon Mincă, viceprimarul Mangaliei căruia prefectul Claudiu-Iorga Palaz i-a dat atribuţii de primar, a întâmpinat şi ieri probleme când a vrut să intre în Primărie.

„Este o joacă. De intrat în Primărie pot intra oricând, pentru că sunt consilier local. Dar intru de pomană pentru că nu pot să-mi exercit atribuţiile. În primul rând, Tusac nu a plecat din Primărie. Nu văd rostul să mă duc în fiecare zi, să fiu jignit, să nu rezolv nimic. Eu cred că cel care a dat ordinul să fiu viceprimar cu atribuţii de primar trebuie să găsească o soluţie pentru a restabili ordinea în Primărie", a spus Mincă, făcând referire la prefectul Palaz.

La rândul său, reprezentantul Guvernului în teritoriu a precizat că la Mangalia este vorba despre nişte „oameni iresponsabili, de tovarăşul Tusac şi de restul care îl susţin şi comit aceste abuzuri". „Delegare are numai domnul Mincă. Acolo este doar disperarea lui Tusac", a spus prefectul. În ceea ce priveşte declaraţiile adjunctului poliţiei Mangalia, Valentin Mustăţea, care a declarat că, în baza Hotărârii de Consiliu Local, viceprimar este Sorin Andrei, iar situaţia se va menţine aşa până când prefectul va ataca decizia, Claudiu Palaz a replicat: „Mustăţea să-şi facă treaba lui de miliţian. Poliţia Mangalia stă foarte prost la rezolvat dosare".

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii