Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:39 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum au votat mai-marii judetului (galerie foto)

ro

23 Nov, 2009 03:01 2657 Marime text

cap_1.jpg# Pedelistul Mircea Banias a votat pentru un „preşedinte puternic", şeful CJC, Nicuşor Constantinescu, „împotriva circului", iar Maria Stavrositu, „pentru continuarea schimbărilor începute" # Şi prefectul Claudiu Palaz a mers la urne, împreună soţia sa.

Parlamentarul PD-L Maria Stavrositu a urmat tradiţia de la alegerile precedente şi a venit să-şi exprime opţiunea electorală împreună cu soţul său şi cu cei doi copii, la Şcoala nr. 7, Remus Opreanu, din zona Tomis 3 - Brotăcei.

Plină de încredere, aşa cum este de obicei, parlamentarul democrat-liberal a sosit încă de la primele ore ale dimineţii, împreună cu familia sa, să dea votul viitorului preşedinte al ţării. Spre deosebire de ceilalţi politicieni, deputatul PD-L a pus ştampila pe toate cele trei buletine de vot. Stavrositu a explicat că votul dat ieri a fost acordat pentru „a continua schimbările care au început, pentru un preşedinte care luptă pentru noi, dar şi pentru un viitor mai sigur pentru copiii noştri". Soţul său în schimb, Iancu Stavrositu, nu a votat la niciuna dintre cele patru secţii de votare din incinta Şcolii nr. 7 pentru că - după cum ne-a explicat soţia sa - „avem adrese de domiciliu diferite".
Cât despre candidaţii adversari ai liderului formaţiunii pe care o reprezintă în Parlament, Stavrositu a apreciat că aceştia încearcă, chiar şi pe ultima sută de metri, să descopere culoare prin care să micşoreze decalajul: „Toţi ceilalţi sunt foarte crispaţi, foarte nesiguri pe ei, în căutarea oricărui culoar de a micşora decalajul. Sunt cu mult în urmă, de fapt", a explicat parlamentarul

nicusor_constantinescu.jpgNicuşor a votat împotriva „circului"

Preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, a declarat ieri, după ce şi-a exercitat dreptul constituţional la Secţia de votare nr. 6, că a venit la vot „cu aceleaşi gânduri curate, de normalitate, de construire. Nu se mai poate continua aşa".
Unii politicieni constănţeni nu prea s-au grăbit ieri să-şi exprime dreptul constituţional. După mai bine de o oră de aşteptare, preşedintele CJC şi-a făcut apariţia, împreună cu soţia şi copiii săi, la Secţia de votare nr. 6, „escortat" de prietenul său, Cristian Zgabercea, costumat în stil vânătoresc. Îmbrăcat ca într-o zi de sărbătoare, şeful autorităţii judeţene a pus ştampila cu votat doar pe buletinul pentru preşedintele României, refuzând să-şi exprime opţiunea pentru micşorarea numărului de parlamentari sau pentru formarea unui Parlament unicameral. „Asta recomand tuturor cetăţenilor, să voteze la fel, împotrivă", a subliniat preşedintele CJC.
Cât despre motivaţia opţiunii sale, şeful judeţului a susţinut: „Am votat împotriva scandalului, împotriva circului. Eu cred că azi şi pe 6 decembrie vom vota viitorul nostru pe următorii zece ani şi al copiilor noştri. Este un vot foarte important, România are nevoie de stabilitate, la fel şi judeţul Constanţa. Avem nevoie de locuinţe ieftine pentru tineri, de infrastructură, de centura municipiului Constanţa".

Prefectul Palaz: „E datoria mea să votez"


Şi prefectul Claudiu Palaz a fost extrem de matinal ieri, în ziua în care ne-am ales viitorul preşedinte. Reprezentantul Guvernului în teritoriu şi-a exprimat, alături de soţia sa, dreptul constituţional la Secţia de votare nr. 124 de la Liceul Teoretic „George Călinescu". Scurt şi cu o atitudine foarte degajată, Palaz a susţinut, după ce a introdus buletinele de vot în urnă, că „a votat pentru România şi pentru faptul că aceasta este datoria noastră".
Văzuţi ca un exemplu pentru populaţie, şi aleşii locali, dar şi cei de la nivel judeţean au ţinut, ieri, să arate cetăţenilor cât de important este votul pe care trebuie să-l dea atât viitorului preşedinte al ţării, cât şi pentru restrângerea numărului de parlamentari. Prefectul Claudiu Palaz a susţinut că votul dat ieri este pentru România, dar văzut şi ca o datorie „pe care trebuie să ne-o exercităm". Cât despre schimbarea sistemului bicameral, prefectul a susţinut doar că „este o idee bună pentru ţară".
Ca un reprezentant al Guvernului în teritoriu responsabil, prefectul s-a aflat ieri, toată ziua, în incinta Prefecturii, pentru a supraveghea sistemul de votare din judeţ. „Au fost verificate toate secţiile de votare, dacă sunt ştampile. S-au numărat încă o dată buletinele de vot. Până dimineaţă voi face schimb cu domnul subprefect Iustian, dar, în principiu, sunt la Prefectură", a mai adăugat prefectul.

banias_alegeri_constanta.jpgBanias: „Am votat pentru un preşedinte puternic"



Preşedintele organizaţiei judeţene PD-L Constanţa, Mircea Banias, a votat la ora 10.00, la Liceul „Decebal".
Senatorul PD-L s-a prezentat la urne împreună cu soţia sa. La ieşirea de la vot, pedelistul a declarat: „Am votat cu încrederea şi cu speranţa că România o să aibă parte de un preşedinte puternic. Am votat pentru reducerea numărului de parlamentari, pentru un aparat de stat mai suplu şi mai modern, pentru integrarea României, în continuare, în marea familie europeană".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • redivivus 23 Nov, 2009 08:29 Pentru cine au votat aleşii neamului,ştim şi fără să ne-o spună.Rămâne să vedem pentru ce am votat noi.După cum ne dovedeşte trecutul şi prezentul,nu întotdeauna obiectivele politice legate de viitorul copiilor noştri şi liniştea noastă s-au dovedit hotărâtoare,cât mai ales interesele meschine de clan şi de grup.Ne aflăm intr-un moment crucial. Băsescu a zdruncinat ceva în politica românească,şi doreşte schimbarea clasei politice.Problema este când şi cum se va schimba.Degeaba parlament unicameral,degeaba un numar mic de parlamentari dacă politicianiştii vor fi aceeaşi de până acum.Din declaraţiile şefilor pesedişti şi liberali nu rezultă că se vor grăbi să ţină cont de rezultatele referendumului prea curând.Unitatea de nezdruncinat dintre liberalismul de tip " balama" şi stânga ciungă va produce incă multă vreme mari dificultăţi in viitor.