Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:58 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce obligatii are primarul Mazare fata de familia Chirca?

ro

10 Oct, 2009 02:44 4649 Marime text
chirca_cioara_foisor_pensionari.jpg Atât familia Norei Alina Chircă, inculpată alături de edilul Constanţei în dosarul retrocedărilor, cât şi partenerii de afaceri ai soţului său au beneficiat de o colaborare fructuoasă cu Primăria Constanţa

Nora Alina Chircă este soţia lui Ovidiu Chircă, angajat al Consiliului Judeţean Constanţa, care servea, în 2008, cafele şi ceaiuri pensionarilor primarului Radu Mazăre. Acum nu le mai serveşte, locul său fiind luat de către prietena de familie Lucreţia Cioară, care, în luna mai anul acesta, a încheiat o tranzacţie cu Primăria Constanţa.

Dar Nora Alina Chircă nu este tocmai un nume necunoscut, nefiind doar soţia lui Ovidiu Chircă. Ei bine, pentru cei care nu ştiu de unde să o ia, precizăm că doamna Chircă este unul dintre membrii Comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul Primăriei Constanţa, trimişi în judecată, alături de primarul Radu Mazăre, în dosarul retrocedărilor. Numele ei este menţionat alături de cel al lui Radu Ştefan Mazăre - primarul municipiului Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu - fost consilier municipal, Constantin Racu - fost director al Direcţiei Administraţie Publică - Daniela Ramona Dospinescu - directorul Direcţiei Patrimoniu, Ion Marica - directorul Direcţiei Tehnic Investiţii, Dan Miron - fost consilier municipal şi consilierii juridici Cristian Tălpău şi (fost) Bogdan Ghiţulescu, toţi membri ai Comisiei de aplicare a Legii 10/2001. Toţi aceştia sunt inculpaţi pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată, şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Practic, Nora Alina Chircă, în calitate de consilier juridic al Comisiei, s-a trezit cu tinicheaua de coadă din cauza faptului că numele său a fost amestecat în dosarul retrocedărilor.

O familie specială

După cum se va vedea în cele ce urmează, familia Chircă şi partenerii se bucură de o colaborare foarte fructuoasă cu primăria condusă de Radu Mazăre, ceea ce ar face pe oricine să se întrebe ce are această familie atât de special, de este, după câte se pare, în graţiile edilului. Din colaborarea cu municipalitatea, fosta firmă a lui Chircă, soţul Norei Alina, s-a ales cu un contract şi pe vremea cât era patronată de acesta, dar şi după ce el a dat-o în grija Lucreţiei Cioară. În plus, şi Lucreţia Cioară, soţia partenerului de afaceri al lui Ovidiu Chircă, s-a ales cu un schimb de teren foarte convenabil, cu primăria.

Şapte miliarde de la primărie, pentru fosta firmă a lui Chircă

Într-o ediţie din 25 martie 2008 arătam că municipalitatea constănţeană a încredinţat instalarea de utilaje de prelucrare a băuturilor calde firmei constănţene SC Prodigy Corporation SRL. Este vorba mai exact despre automatele de ceai şi cafea instalate în foişoarele şi cluburile pensionarilor Constanţei. Arătam atunci că procedura de atribuire a contractului a fost negociere fără anunţ de participare. Prin contractul încheiat cu Primăria Constanţa, firma Prodigy Corporation a câştigat nu mai puţin de 62.400 lei fără TVA, adică peste 740 milioane de lei vechi. Firma era patronată la momentul respectiv de către Ovidiu Chircă, membru PSD, soţul Norei Alina Chircă.

Dacă anul trecut, Primăria Constanţa a dat 740 milioane lei vechi pe cafelele pensionarilor, anul acesta plăteşte peste 7,2 miliarde de lei, adică de zece ori mai mult. Contractul de miliarde a fost atribuit tot firmei Prodigy Corporation, cu o singură deosebire: la data încheierii noului contract cu municipalitatea, firma nu mai aparţinea angajatului CJC, Ovidiu Chircă. Ca un făcut, Ovidiu Chircă şi-a cesionat părţile sociale, gratuit, către Lucreţia Cioară, chiar pe 25 martie 2008, ziua în care cotidianul Ziua de Constanţa scria despre afacerea „Cafelele" pe care pesedistul a parafat-o cu Primăria Constanţa. Atunci, Chircă s-a „lepădat" de firma Prodigy Corporation şi a numit-o administrator cu drepturi depline şi asociat unic pe Lucreţia Cioară. Legătura lui Chircă cu Lucreţia Cioară este evidentă prin faptul că el şi soţul acesteia, Gheorghe Cioară, sunt parteneri de afaceri în G (Gheorghe) & O (Ovidiu) Bee Corporation. Chircă este şi membru al Asociaţiei Apis Tomitana Dacica.

Schimbul de teren pentru Cioară, tranzacţionat de Mazăre

Pe lângă cele două contracte atribuite firmei Prodigy Corporation, municipalitatea constănţeană a mai tranzacţionat cu noua patroană a fostei societăţi a lui Ovidiu Chircă şi o învoială legată de un teren. În şedinţa de Consiliu Local din 28 mai, s-a supus votului şi s-a aprobat proiectul de hotărâre privind „încheierea tranzacţiei extrajudiciare între Primarul Municipiului Constanţa, Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa, pe deoparte, Cioară Gheorghe şi Cioară Lucreţia şi Pletea Marian Mihăiţă, pe de altă parte. Aşa cum v-aţi dat seama, beneficiarii sunt familia Cioară, parteneră de afaceri cu Ovidiu Chircă. În fapt, primarul Radu Mazăre a fost împuternicit să încheie tranzacţia extrajudiciară şi toate actele necesare ducerii acesteia la îndeplinire şi în numele Consiliului Local Constanţa şi al Municipiului Constanţa. În documentaţia înaintată consilierilor locali se arată că „prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, înregistrată sub nr. 12185/25.01.2002, Adina Florescu a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Constanţa, b-dul Mamaia nr. 88, format din teren în suprafaţă de 155,54 mp şi construcţie, demolată". Terenul fusese înstrăinat către Gheorghe şi Lucreţia Cioară, dar ulterior s-a constatat că terenul în cauză fusese deja restituit de Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 a Municipiului Constanţa şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Constanţa. „Pentru soluţionarea amiabilă a situaţiei se propune transmiterea dreptului de proprietate, în compensare, în echivalent valoric, a terenului situat în zona Palazu Mare, careu III lot 7, în suprafaţa de 306 mp, către Cioară Gheorghe şi Lucreţia, în schimbul terenului proprietatea acestora, situat în zona Palazu Mare, careu X lot 4, în suprafaţă de 256 mp", se arată în proiectul de hotărâre. Deci Radu Mazăre a fost împuternicit de Consiliu să rezolve problema.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • cetatean 17 Nov, 2014 21:33 ADMINISTRATOR ZIUA DE CT: Multumim de informatie. Si pentru interesul acordat publicatiei noastre.
  • romica 09 Jan, 2013 17:11 sunt cetacean al acestei tari care am depus notificare in baza legii 10 pentru revendicarea unor imobile destul de inportante din constanta nu sa tinut cont de notificarea mia si angajatii primariei constanta sub comanda idelului Radul Mazare nu tine cont de documente de acte doveditoare si face ravagii alt fel numi explic dintrun salariul de bugetar sa mergi prin diverse tari sa se plimbe pe ai cui bani ? evident pe ai mei si citi acoaliti ai domniei sale de ce oare se intinpla asa cu ce am gresit ca sa ma plinb prin tribunale sami recapat ce este al meu consider ca ma va auzi si pe mine cineva si se va face odata dreptate in tara aceasta care nu ai cui sa te plingi.....mo auzi si pe mine cineva? am foarte multe de spus despre aceste revendicari care nu se mai termina odata dar atit cit voi mai putea ma voi lupta cu acesti tov.ai distinsului primar Radul Mazare care se plinba cu limuzine de mare lux ma opresc aici am foarte multe de spus daca ma aude cineva voi dezvalui multe,multe probleme legate de primaria constanta si mine.........
  • RITA 14 Oct, 2009 09:46 DACA NU INTREABA NIMENI UNDE SANT BANII ?????