Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:29 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul Radu Mazare se considera boicotat de Ministerul Mediului

ro

12 Oct, 2005 00:00 754 Marime text

O suta de zile pierdute din cauza "mofturilor unei cucoane"

Edilul urbei, Radu Mazare s-a plans ieri de un boicot indreptat impotriva sa pus la cale de secretarul de stat din cadrul MMGA, Ana Lucia Varga * Primarul sustine ca desi proiectul pentru construirea soselei de coasta a fost votat in unanimitate de Consiliul National al Zonei Costiere, secretarul de stat nu a semnat rezolutia * Primaria Constanta a adresat o notificare Luciei Varga, prin care este somata sa semneze documentul inaintat ministerului * Radu Mazare a precizat ca in caz contrar va face o plangere penala impotriva oficialului din cadrul Ministerului Mediului pentru abuz in functie

In cadrul unei conferinte de presa fulger, organizata ieri, primarul Constantei, Radu Stefan Mazare, a adus la cunostinta opiniei publice faptul ca este boicotat de catre Ministerul Mediului si Gospodaririi Mediului, respectiv de secretarul de stat Ana Lucia Varga. Potrivit celor declarate de seful administratiei publice, pentru a putea construi soseaua de coasta si pentru a putea debloca toate investitiile din zona costiera la 22 iunie a.c., s-a intrunit Comitetul National al Zonei Costiere. "In cadrul sedintei s-a votat in unanimitate acordul pentru realizarea soselei de coasta intre Portul Constanta si statiunea Mamaia. Totodata s-au votat si anumite planuri de detaliu pentru realizarea unor investitii private in aceasta zona, pe rapa ce sta sa se prabuseasca", a precizat Radu Mazare. In urma acordului membrilor Comitetului, secretarul de stat, Ana Lucia Varga trebuia sa semneze decizia, care apoi urma sa fie transmisa mai departe. "Deoarece au trecut o suta de zile de la votarea rezolutiei, privind acest proiect, taraganarea nejustificata a semnarii unei decizii luate ne aduce in pragul de a nu mai primi finantare din partea Uniunii Europene", a mai spus Radu Mazare. El mai adaugat ca data de 15 octombrie a.c. este termenul limita pentru elaborarea intregii documentatii. Indignat de nesemnarea rezolutiei, reprezentantul administratiei locale a spus ca "nu este normal sa stam dupa mofturile unei cucoane din Ministerul Mediului". Mai mult, acesta a mai specificat ca Primaria Constanta a adresat prin executor judecatoresc o notificare secretarului de stat, prin care este somata sa semneze actul adoptat de Comitetul National al Zonei Costiere. "In caz contrar, ii fac plangere penala pentru abuz in functie, ca tot este la moda", a mai adaugat edilul urbei. In opinia sa, este inadmisibil sa existe avize din partea Politiei de Frontiera si a altor institutii si sa lipseasca tocmai acordul Mediului.Proiectul consta in realizarea unor lucrari de amenajare a falezei municipiului Constanta si este in valoare de aproximativ 12 milioane de euro, din care maxim sase milioane euro vor proveni din fonduri Phare, un milion de la Guvern, restul urmand sa fie asigurat din diverse fonduri.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii