Ziua Eroilor, marcata la Pecineaga, Cumpana si Topraisar
Ziua Eroilor, marcata la Pecineaga, Cumpana si Topraisar
În mai multe localităţi din judeţul Constanţa vor avea loc, astăzi, manifestări dedicate acestei zile.
În comuna Pecineaga, administraţia locală va cinsti memoria celor căzuţi pe câmpul de luptă printr-un moment ce va avea loc în faţa şcolii din localitate. Copiii din cadrul unităţii de învăţământ vor recita poezii şi vor interpreta cântece cu teme istorice, iar primarul comunei, Niculae Stan, va rosti o alocuţiune în cinstea evenimentului. În cadrul manifestării vor fi sărbătoriţi 35 de veterani de război din comună, care vor primi pachete cu alimente (ulei, zahăr, cozonac, pui).
Ziua Eroilor va fi marcată astăzi şi la Topraisar. Primarul Stelian Gheorghe, alături de reprezentanţii Garnizoanei Topraisar, va depune o coroană de flori în memoria eroilor neamului, la monumentul din cadrul Batalionului 341 Infanterie „Rechinii Albi".
O suită de manifestări similare va avea loc şi în comuna Cumpăna, unde, de asemenea, reprezentanţii administraţiei locale, în frunte cu primarul Mariana Gâju, vor depune coroane de flori la Monumentul Eroilor din comună.
Ziua de 28 mai marchează, în fiecare an, comemorarea ostaşilor căzuţi în luptă, în marile conflagraţii mondiale, dar şi pe cei morţi în Războiul de Independenţă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp