Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:03 05 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tinerii implicati in accidentul de la Cheia, in afara oricarui pericol

ro

06 May, 2010 03:12 1924 Marime text
cap_7.jpgTinerii ajunşi la spital în urma accidentului produs sâmbătă seară în jurul orei 19.00, între localităţile Cheia şi Grădina, sunt în afara oricărui pericol. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, doctorul Florian Stoian, conducătorul automobilului marca Mercedes, Marian Mavrodin, a fost transferat în secţia de Ortopedie, iar celălalt tânăr, Cătălin Căpăţână, a fost scos de la tuburi şi poate respira singur, aflându-se în continuare la Reanimare.

Reamintim faptul că, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Rutiere Constanţa, inspector Marius Ghiţă, cauza principală care a dus la producerea accidentului a fost viteza excesivă, după măsurători, poliţiştii stabilind că şoferul gonea cu peste 150 de kilometri la oră când s-a izbit de copac. La ieşirea din Cheia, din cauza vitezei, şoferul a pierdut maşina de sub control şi a intrat direct într-un copac de pe marginea drumului. Şoferul a ajuns la spital în comă, iar cei patru pasageri au necesitat internare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii