Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:50 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sase minore, victime ale escroacei care le fura cerceii

ro

14 Mar, 2003 00:00 768 Marime text

Una dintre fetite a dus-o pe hoata chiar acasa unde, in timp ce micuta manca, inculpata a cotrobait peste tot si si-a insusit bijuteriile descoperite, in valoare de zece milioane de lei

In urma cu o saptamana, o individa care fura cerceii de aur de la elevele din clasele primare a pus pe jar politistii constanteni. Mihaela Florentina Ichim are 20 de ani si este din Tulcea. Pentru ca fata avea de platit o datorie mai veche de care era presata, dar nu avea un loc de munca, s-a gandit la o metoda care sigur ii aducea profit. Cu o imaginatie destul de bogata, individa racola eleve din clasele primare, pe care, de altfel, le lua chiar din clasele de cursuri si cu aprobarea invatatoarelor, iar ulterior le ducea la plimbare prin oras. Metoda era destul de simpla, deoarece escroaca se prezenta cadrelor didactice ca fiind o matusa de-a fetitelor, dupa ce, in prealabil, le inducea in eroare pe cele mici spunandu-le ca este o verisoara de-a mamei lor care a trimis-o la scoala pentru a le lua si a le duce la plimbare. Dupa ce reusea sa iasa pe poarta scolii cu fetitele, individa le ducea la o cofetarie, unde, in timp ce serveau cate o prajitura, le spunea cat de frumosi si interesanti sunt cerceii pe care cele mici ii purtau si, sub pretextul ca ar vrea sa faca o copie dupa ei, le convingea sa-i scoata din urechi. Imediat, hoata spunea ca se duce sa achite nota de plata si se facea nevazuta, bineinteles cu tot cu cercei. Primul drum al Mihaelei Ichim era la o casa de amanet unde, in schimbul unei sume de bani abandona cerceii furati de la eleve. Politistii au fost alertati de catre parintii copiilor, care au venit la Politie si au reclamat infractiunile savarsite. La scurt timp, escroaca a fost prinsa pe raza judetului Tulcea, iar ulterior a fost adusa la Constanta. In cursul zilei de ieri, aceasta a fost prezentata procurorilor constanteni, care, in urma audierilor, au mai descoperit si alte fapte ale acesteia. Astfel, anchetatorii au mai stabilit ca, pe langa bijuteriile furate de la sase minore, Ichim a mai sustras dintr-un apartament din Constanta bijuterii in valoare de zece milioane de lei. Conform procurorilor, fapta a fost savarsita in urma cu o saptamana, atunci cand escroaca a profitat de naivitatea minorei Andreea Marin, in varsta de opt ani, care, dupa ce a fost racolata in acelasi mod ca si celelalte fetite, a dus-o pe individa acasa, unde, in timp ce micuta manca, escroaca a cotrobait peste tot si a furat bijuteriile descoperite. De asemenea, in urma cercetarilor, escroaca a declarat ca pe una dintre fete a lasat-o pur si simplu amanet la complexul "Marvimex" din Constanta. "Am cumparat un trening si o pereche de pantofi si, pentru ca nu aveam bani sa platesc, i-am spus vanzatoarei ca o las pe fetita acolo si ma intorc cu banii, lucru care nu s-a mai intamplat", a mai spus hoata. Procurorii de la Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta au emis, ieri, mandat de arestare preventiva pentru o perioada de 30 de zile pe numele Mihaelei Florentina Ichim, sub acuzatia de furt calificat.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii