Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:26 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mazăre vrea să fie judecat de Curtea de Apel Bucureşti

ro

27 Nov, 2008 01:43 809 Marime text
Radu Mazăre a anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă, că nu doreşte să ceară strămutarea procesului în care este judecat pentru un prejudiciu de peste 100 de milioane de euro.

„Am încredere în Curtea de Apel Bucureşti", a declarat primarul. Totodată, acesta a precizat că nu ar fi contat dacă procesul s-ar fi judecat la o altă instanţă. Mazăre s-a referit la dosarul ajuns pe masa judecătorilor ca fiind „apogeul mascaradei iniţiate de Băsescu şi procurorii lui de la DNA" şi a adăugat că nu exclude posibilitatea să solicite retrimiterea acestuia la Parchet. Primarul spune că, după modul în care a fost întocmit rechizitoriul, se pare că s-au făcut mari presiuni ca dosarul să fie trimis în instanţă tocmai acum, în campania electorală. Alături de edil, în acelaşi proces sunt acuzaţi şi Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Cristi Borcea, preşedintele executiv al FC Dinamo, şi alte 34 de persoane. Conform procurorilor anticorupţie, prejudiciul creat de aceştia se ridică la aproximativ 114 milioane de euro. Procesul se judecă la Curtea de Apel Bucureşti, dat fiind faptul că în dosar sunt acuzaţi şi mai mulţi notari din Capitală. Următoarea înfăţişare a fost fixată pe 16 decembrie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii