Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:39 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jocurile lui Moisoiu

ro

11 Aug, 2008 00:00 1298 Marime text
1218397663.jpg

In numerele noastre viitoare, vom prezenta ascensiunea actualului consilier PD-L, Danut Moisoiu, atat in plan politic, cat si in plan economic.

Totodata, vom arata pe cine a dat la o parte din calea sa pentru a se realiza si cu cine s-a aliat pentru uneltirile sale. Nu vor fi uitate nici relatiile sale, ale "nepotilor" sai si ale unora dintre semnatarii Scrisorii catre Emil Boc. Moisoiu Anastasiu Danut Nicusor, pe numele sau intreg, este consilier local din anul 1992. A trecut prin aproape toate partidele, constituite sau care ar fi urmat sa se constituie. A trecut prin Partidul National Liberal, unde nu s-ar fi impacat cu Puiu Hasotti. A plecat la Partidul Democrat, unde s-a certat inclusiv cu primarul de atunci al Constantei, ales pe listele PD, Gheorghe Mihaesi. Se pare ca a intrat in politica in anul 1990 si, imediat dupa doi ani, ar fi inceput sa se descurce financiar. Totodata, se pare ca, inainte de 1989, ar fi lucrat ca inginer la canal. A fost, dupa cum spun fostii si actualii sai colegi de partid, "factorul negativ din politica locala". A avut o serie de afaceri, dintre care unele destul de dubioase, cu un fost jandarm, devenit peste noapte camatar. Se pare ca, totusi, intrarea in politica s-ar fi facut chiar din timpul Frontului Salvarii Nationale, din care s-a scindat PSDR si PD. A facut echipa buna cu Adrian Manole, Stelian Dutu si Constantin Chirila. Cu toate acestea, in anul 2004, cand aveau loc alegeri pentru primaria municipiului Constanta, Stelian Dutu spunea despre Danut Moisoiu ca "agentul 007 s-a intors acasa". Prima sa mare lovitura politica a dat-o in anul 2002, cand a luat conducerea organizatiei municipale a Partidului Umanist Roman. Inca de atunci, Moisoiu a anuntat ca este hotarat sa faca ordine in organizatia al carei presedinte a fost numit. El spunea, atunci, ca "pana la sfarsitul lunii ianuarie, vor fi mai putini in organizatia municipala, daca nu se vor pune pe treaba". Ca sa arate ca face parte din echipa lui Moisoiu, Mihai Petre s-a dat si el in stamba si a inceput sa spuna ca, in ceea ce priveste migrarea primarilor PUR catre PSD, oricine este liber sa plece, dar ca au existat, in fiecare caz, factori de constrangere, cum ar fi acordarea fondurilor SAPARD sau de credite de la Banca Mondiala. "Poate ca nu este chiar atat de grav ca ei au plecat la PSD pentru a obtine aceste fonduri, caci au facut-o spre binele comunitatii, grav este ca aceste fonduri sunt politizate", a incheiat, la vremea respectiva, Petre, care se va dovedi, in timp, una din slugile credincioase ale lui Moisoiu. Va urma.

Scris de: {autor}Emilian ANDREI{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii