Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:27 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Flagrant cu whisky si parfum la Serviciul de Taxe si Impozite

ro

12 Apr, 2006 00:00 1194 Marime text

DNA in actiune

Bogdan Dima este acuzat de luare de mita, in timp ce Varol Amet este acuzat de complicitate la luare de mita * Cei doi vor fi cercetati in stare de libertate * Surse din anturajul celor doi sustin ca este vorba despre un abuz al procurorilor * Ramane de vazut ce probe au anchetatorii si daca acuzatiile care li se aduc sunt simple povesti de adormit copiii

Procurorii din cadrul Departamentului National Anticoruptie - Serviciul Teritorial Constanta au prins, ieri, in flagrant doi sefi de la Serviciul de Impozite si Taxe al Primariei Constanta in timp ce-si luau spaga ceruta. In urma cu cateva zile, un agent economic s-a prezentat la sediul institutiei respective pentru a solicita o adeverinta. Anchetatorii sustin ca desi documentul ar fi trebuit emis fara nici o problema, seful serviciului juridic de la Serviciul de Impozite si Taxe situat pe strada Badea Cartan, Varol Amet a spus ca pentru eliberarea acesteia, seful sau, Bogdan Dima a pretins o sticla de whisky si un parfum Giorgio Armani. Agentul economic, al carui nume nu a fost dat inca publicitatii, s-a conformat cerintelor nu inainte de a depune un denunt la organele abilitate. Drept urmare, politistii impreuna cu procurorii DNA au organizat in doua etape un flagrant. Actiunea a avut loc luni seara si marti dimineata, chiar in fata Serviciului de Impozite si Taxe de pe strada Badea Cartan. Denuntatorul a venit la intalnirea cu Amet Varol, care a luat sacosa in care se afla o sticla de whisky Ballentines precum si un parfum Giorgio Armani, ambele in valoare de aproximativ trei milioane de lei. Oamenii legii sustin ca la scurt timp, acesta s-a indreptat spre biroul sefului sau caruia i-a plasat "recompensa". Anchetatorii au fost pe faza si i-au retinut pe amandoi. Acestia au fost condusi la sediul DNA din Constanta unde au fost audiati. La inchiderea editiei noastre, cei doi sefi de servicii erau inca anchetati. Surse din cadrul Parchetului au declarat ca cercetarile sunt ingreunate deoarece directorul Serviciului de Impozite si Taxe a refuzat sa puna la dispozitia procurorilor DNA, fisele posturilor solicitate pentru cei doi invinuiti necesare pentru a se face incadrarea juridica corecta. Pe de alta parte, aceleasi surse au precizat ca Bogdan Dima este acuzat de luare de mita, in timp ce Varol Amet este acuzat de complicitate la luare de mita. Cei doi vor fi cercetati in stare de libertate. In alta ordine de idei, surse din anturajul celor doi sustin ca este vorba despre un abuz al procurorilor. Ramane de vazut ce probe au anchetatorii si daca acuzatiile care li se aduc sunt simple povesti de adormit copiii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii