Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:38 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosar penal pentru furt de carburant

ro

21 Oct, 2011 01:00 887 Marime text

La data de 19 octombrie, ora 01.00, patrula de siguranţă publică din cadrul Secţiei 4, aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe strada Interioară nr. 3, la intersecţie cu strada Nicolae Filimon, se afla un autoturism, parcat foarte aproape de un camion, în care se aflau patru ocupanţi.

În urma legitimării, persoanele au fost identificate ca fiind Lucian M., de 19 ani, Gheorghe P., de 18 ani, Constantin S., de 22 de ani, şi Ionuţ R., de 18 ani, toţi din municipiul Constanţa, ultimul fiind şi conducătorul autoturismului. Cu ocazia verificării autoturismului, în portbagaj au fost descoperiţi patru recipiente din material plastic cu capacitatea de 5 litri fiecare şi două furtunuri din cauciuc având lungimile de 1 m, respectiv 1,20 m. Procedând la verificarea camionului s-a constatat faptul că buşonul rezervorului pentru combustibil este scos. În cauză s-a întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul tentativei la infracţiunea de furt calificat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii