Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:55 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adio pază civilă pentru unităţile militare

ro

27 Sep, 2010 00:53 1878 Marime text

cap_4.jpgŞapte deputaţi şi senatori, printre care şi deputatul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) Aledin Amet, propun modificarea Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanei.

Mai exact, iniţiatorii propunerii de modificare a Legii 333/2003 susţin că unităţile militare ar trebui păzite de către armată şi nu de firme de pază civile - situaţie tot mai des întâlnită în ultima perioadă. Tot mai multe unităţi militare au scos la licitaţie serviciul de pază, câştigat de firme de pază civile. „În România a apărut, de ceva vreme, o situaţie cu totul inedită: unităţile militare sunt păzite de civili. Nimeni nu contestă importanţa firmelor private civile, dar asta nu înseamnă că unităţile militare trebuie să fie apărate în acest mod. Atunci, la ce bun mai avem armată? Înainte de 1989, soldaţii recrutaţi în armată puteau asigura foarte bine paza unităţilor militare unde erau încartiruiţi. Pentru a nu se mai repeta situaţiile când a fost furat armament, paza şi protecţia unităţilor militare trebuie asigurate de cei direct implicaţi, respectiv soldaţii, şi nu de personal civil. Din aceste considerente, propunem modificarea Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanei", se arată în expunerea de motive a propunerii legislative. Proiectul de modificare a legii a fost depus la Camera Deputaţilor pe 8 septembrie, iar pe 14 septembrie a fost înaintat la Senat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • ion terestrul 29 Oct, 2010 21:18 Stie oare domnul deputat ca incredintarea totala sau partiala a pazei unor obiective militare a dus la reducerea efectivelor militare destinate pazei cu aproximativ 30% ? Stie ca efortul financiar al armatei este mai mic cu 40%? Daca nu face astfel de calcule, trebuie sa intrebe si precis i se va raspunde.