Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:14 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acuzaţi de înşelăciune de 600.000 euro, eliberaţi de Curtea de Apel

ro

20 Nov, 2008 02:45 727 Marime text

George Tofan, de 20 de ani, şi Laurenţiu Vrânceanu, de 29 de ani, cei doi tineri suspectaţi de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, au fost puşi în libertate de Curtea de Apel Constanţa.

După ce Tribunalul a admis propunerea de arestare formulată de procurori şi a decis ca cei doi să rămână în Arestul IPJ pentru următoarele 29 de zile, judecătorii instanţei de recurs au decis revocarea măsurii preventive. În consecinţă, Tofan şi Vrânceanu sunt liberi şi fără niciun fel de interdicţie. Potrivit temeiului de drept, în baza căruia judecătorii au luat decizia respectivă, revocarea măsurii preventive se dispune de către instanţă în momentul în care aceasta este considerată nelegală sau nejustificată. O motivare concretă a eliberării celor doi încă nu a fost redactată de către magistraţi, însă ar fi de preferat să nu mai întârzie mult, întrucât, în caz contrar, multe întrebări ar rămâne fără răspuns şi gurile rele ar putea considera că instanţa păstrează o tăcere vinovată. Tofan şi Vrânceanu au fost prinşi week-end-ul trecut, iar acuzaţiile care li se aduc sunt de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Conform anchetatorilor, cei doi ar fi încercat să înşele un proprietar de teren cu aproape 600.000 de euro. Mai mult, în demersul lor, Tofan şi Vrânceanu s-ar fi folosit de acte false pentru a încheia un contract de vânzare-cumpărare. Tinerii au fost prinşi în flagrant de oamenii legii, în timp ce primeau avansul de 25.000 de euro pentru cumpărarea terenului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii