Tarifele pentru parcari, motiv de disputa in Consiliul Local
Tarifele pentru parcari, motiv de disputa in Consiliul Local


Consilierul PNL Ovidiu Cupşa a atras atenţia asupra faptului că preţul pentru închirierea unor suprafeţe mari este de şase ori mai mare decât pentru spaţiile mai mici, ceea ce reprezintă un dezavantaj pentru societăţile nu foarte dezvoltate. „Având în vedere că tariful minim pentru societăţile mari, care era de 1 leu şi tariful maxim, pentru societăţile mici, care au un parc mai mare de maşini era de 6 lei, deci de 6 ori mai mare, am propus să se modifice acest tarif, bineînţeles cu discount-uri pentru societăţile mai mari, a spus penelistul Cupşa. Argumentele consilierului au fost acceptate şi de primarul Radu Mazăre, care a propus retragerea proiectului de pe ordinea de zi, până la lămurirea situaţiei. În textul proiectului de hotărâre CLM, tariful minim de închiriere pentru spaţiile/locurile de parcare în municipiul Constanţa era de 8 lei fără TVA, pe lună, pentru un metru pătrat, exceptând zonele industriale. Pentru staţiunea Mamaia, tariful minim de închiriere pentru spaţiile/locurile de parcare va fi de 100 lei fără TVA, pe loc, pentru un sezon estival. „Tariful minim de închiriere pentru spatiile/locurile de parcare pentru Municipiul Constanta, în zonele industriale, este de: 6 lei/mp/lună fără TVA pentru o suprafaţă mai mică sau egală de 300 mp, 4 lei/mp/lună, fără TVA pentru o suprafaţă între 301 mp şi 400 mp, 2 lei/mp/lună, fără TVA pentru o suprafaţă între 401 mp şi 500 mp şi 1leu/mp/lună, fără TVA pentru o suprafaţă mai mare de 500 mp", se spunea în proiectul de hotărâre.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp