Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:28 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şi-ar dori arabi sau turci Mazăre ar vinde Cazinoul, dar nu are cui

ro

16 May, 2011 23:37 3470 Marime text
cazino_Cazinoul_Costanta.jpg„Să dea Dumnezeu să-l cumpere vreun arab bogat sau cineva, vreun turc care se ocupă de cazinouri"

Primarul Radu Ştefan Mazăre a anunţat la finele şedinţei de Consiliu Local care a avut loc ieri că este dispus să scoată la mezat Cazinoul. Că, ce mare simbol are şi Constanţa dacă nimeni nu este interesat de el?!

Ba chiar, dacă este să ne luăm după lamentările edilului, israelienii au fost răpuşi de criza economică, ei au avut toată bunăvoinţa şi au făcut tot ceea ce le era cu putinţă, numai că nu îşi permiteau să piardă vreo şapte milioane de euro. Aşa că, după ce au concesionat Cazinoul, l-au lăsat în paragină şi acum îl dau înapoi Constanţei. C-aşa-i în tenis, ar spune regretatul Toma Caragiu... Consilierii locali au votat ieri rezilierea contractului de concesiune pe care SC Queen Investments SRL îl încheiase cu municipalitatea pentru Cazino. Cât a pierdut Constanţa?! 140.000 de euro pe an, pentru 49 de ani. Cine erau israelienii? Aşa cum scria în trecut cotidianul Jurnalul Naţional, în spatele SC Queen Investments SRL se află Fredy Robinson, israelian de origine română, născut la Bacău. Adică israeliano-moldovean, asemenea altora, născuţi pe la Iaşi sau prin cine ştie ce locuri mioritice. Dar ce ne mai place să ne lăudăm cu investitorii străini... Contractul a fost reziliat şi acum aşteptăm urmarea.

„Simbolul Constanţei, din păcate, nu este interesant"

Cazinoul_Constanta_03.jpgCe vom face cu Cazinoul? „Să fim sănătoşi, ce să facem?! Cine poate să-mi aducă pe cineva acolo care poate să-l ia în concesiune sau să-l vindem sunt dispus să vindem acest Cazinou. Din păcate, varianta cu israelienii nu a funcţionat. Au cheltuit cam două milioane de euro până acum în proiecte, în plata concesiunii, şi-au cumpărat şi un teren unde să facă un hotel să cazeze eventualii jucători acolo, însă datorită situaţiei economice mondiale care i-a mai zdruncinat puţin, datorită felului şi mersului economiei româneşti şi a turismului românesc, au zis că decât să mai investească încă cinci milioane în Cazinou, să piardă şapte, mai bine să meargă acasă cu ăştia două milioane de euro pierduţi şi au renunţat la contract", a spus Mazăre. Din nefericire pentru el, nimeni nu vrea să cumpere clădirea-simbol a Constanţei. Poate şi pentru că nu ar putea să o modifice foarte mult, fiind inclusă pe lista monumentelor istorice şi, în consecinţă, supunându-se unor reguli speciale din acest punct de vedere. Totuşi, primarul aşteaptă arabii sau turcii să dea iama-n Cazino: „Ce, îl ia cineva de aici? Să dea Dumnezeu să vrea cineva să îl cumpere, să investească în el şi să-l facă funcţional. Municipalitatea nu poate ţine Cazinouri. Îl vindem cu cât o să spună evaluatorii. Îl vindem, dar nu găsesc cumpărători. Să dea Dumnezeu să-l cumpere vreun arab bogat sau cineva, vreun turc care se ocupă de cazinouri. Deocamdată îl menţinem cu bănuţi puţini, cât să nu cadă, să nu se degradeze, ca doar nu mă apuc să fac cazinouri, nici salon de nunţi. Simbolul Constanţei, din păcate, nu este interesant, cel puţin din câte am văzut eu până acum".

Vânzare cu acordul Ministerului

Clădire fără noroc încă de la construire, Cazinoul din Constanţa nu a avut o viaţă tocmai uşoară. „Niciodată Primăria nu a putut avea grijă de Cazino. Nici acum 100 de ani, nici acum", spune Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă. Printre istorici se spune că acest Cazino al Constanţei nu a lucrat niciodată în profit. Clasat pe Lista monumentelor istorice de clasa A, Cazinoul poate fi vândut de către administraţia Mazăre, dar numai cu acordul Ministerului Culturii. „Din câte ştim noi, Cazinoul face parte din domeniul privat al municipiului Constanţa. Deci, poate fi vândut, însă Conform legii 422 din 2001, cu respectarea dreptului de preemţiune. Poate fi vândut cu înştiinţarea şi cu acordul Ministerului Culturii şi Patrimoniului. Fără respectarea acestei etape, vânzarea ar fi nulă", a explicat Mădălina Cliante, inspector asistent şi purtător de cuvânt al Direcţiei Judeţene de Cultură, Culte, Patrimoniul Cultural şi Naţional. Site-ul aceleiaşi instituţii ne spune că, „în 1903, primarul Cristea Georgescu a încheiat un contract pentru construcţia unui cazinou, cu arhitectul Daniel Renard. În 1906 a fost pusă piatra fundamentală la cazinou în varianta proiectului lui Petre Antonescu. Iniţial, planurile au fost întocmite de arhitectul Petre Antonescu. El proiectase o clădire al cărei stil arhitectonic se inspira din tradiţiile artei româneşti. După terminarea fundaţiilor, planurile au fost schimbate, Primăria încredinţând modificarea lor unui arhitect francez, Daniel Renard, care renunţă la principiile stilului romanesc în favoarea celui eclectic, cu elemente decorative din Art Nouveau. Edificiul s-a terminat în 1910, iar în 1912 i s-au făcut ultimele retuşuri".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • un constantean 17 May, 2011 09:04 Simbolurile se respecta nu se vand.Cine il voteaza pe Mazare?