Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:15 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Preafericitul Daniel, la Techirghiol

ro

15 Jul, 2009 16:47 1473 Marime text
daniel_patriarh.jpgPatriarhul Bisericii Ortodoxe Române va binecuvânta biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul" din Techirghiol, unde vor fi aduse şi părticele din moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena (patronii spirituali ai Municipiului Constanţa), aflate la Catedrala Patriarhală din Bucureşti. 

Potrivit preotului Eugen Tănăsescu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, evenimentul este prilejuit de împlinirea a 100 de ani de la punerea pietrei de temelie a acestui sfânt lăcaş, precum şi de hramul bisericii, prăznuit în fiecare an pe 20 iulie. Parohia „Sfântul Ilie" din Techirghiol a fost înfiinţată în anul 1907, iar piatra de temelie a fost pusă la 20 iulie 1909. Sfântul lăcaş a fost sfinţit în anul 1914, iar jumătate din costurile construcţiei au fost suportate de către marele artist Constantin Tănase.

„Conform părintelui paroh, Viorel Daniel Pasmangiu, este pentru prima dată când Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române va participa la Sfânta Liturghie în acest locaş de cult", se arată în comunicatul remis de Arhiepiscopia Tomisului. Programul evenimentului este următorul:

Sâmbătă, 18 iulie

- Ora 20.00 - întâmpinarea raclei cu părticele din moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, adusă de o delegaţie a Patriarhiei Române, după care se va săvârşi slujba Privegherii.

Duminică, 19 iulie

- Ora 9.00  - Oficierea slujbei Sfintei Liturghii

- Ora 20.00  - Oficierea slujbei Privegherii, în cinstea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul.

Luni, 20 iulie - ziua cinstirii Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul

- Ora 8.00 -  slujba de sfinţire a apei, urmată de slujba Acatistului Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul, de slujba Ceasurilor şi de slujba Obedniţei. Totodată, Preafericitul Părinte Daniel va binecuvânta lucrările de reparaţie ale altarului bisericii;

- Ora 9.30 - Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va participa la Sfânta Liturghie Arhierească săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Apoi, Patriarhul României va ţine un cuvânt de învăţătură cu prilejul hramului bisericii;

Marţi, 21 iulie

- Delegaţia patriarhală va conduce racla cu părticelele din moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena spre Catedrala Patriarhală din Bucureşti.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii