Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:07 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Participă 35 de firme din 12 ţări A început cea de-a noua ediţie a Expoziţiei maritime internaţionale de echipamente navale Europort România (galerie foto)

ro

09 May, 2012 02:37 1973 Marime text
ccina_ccina_1.jpgComplexul Tenis Club Idu găzduieşte, în perioada 8 - 10 mai, cea de-a noua ediţie a Expoziţiei maritime internaţionale de echipamente navale „Europort România". Evenimentul este organizat de Ahoy Rotterdam (Olanda), în colaborare cu CCINA Constanţa şi P.A. Libra Galaţi. Desfăşurată pe o suprafaţă de 600 de metri pătraţi, expoziţia reuneşte 35 de firme din 12 ţări, firmele din România, din care majoritatea au capital străin, reprezentând 34% din totalul expozanţilor, în vreme ce firmele din Olanda reprezintă 20%. Printre ţările participante la eveniment se numără şi Germania, Finlanda, Spania, Canada, Norvegia şi Polonia.

În cadrul expoziţiei, firmele participante specializate pe acest segment de piaţă expun mostre şi prezintă cataloage ale produselor realizate, având astfel posibilitatea de a stabili relaţii de colaborare pentru producerea de echipamente navale.

De menţionat este că, pentru ca acest eveniment să se poată desfăşura, „Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa depune toate eforturile, venind în întâmpinarea cerinţelor firmelor din domeniul naval, aducând la Constanţa firme de renume mondial". De altfel, Europort România este singura expoziţie de acest gen din ţară.

Întrebat care este noutatea celei de-a noua ediţii a expoziţiei, preşedintele CCINA Constanţa, Mihai Daraban, a declarat: „Noutatea este că există această a noua ediţie, că reuşim să o menţinem, că este un specific constănţean, că acest gen de manifestare se desfăşoară la Constanţa, cu sprijin din partea celui mai mare organizator olandez de târguri şi expoziţii de profil, Ahoy Rotterdam. Este o ambiţie a noastră ca această manifestare să devină din ce în ce mai mare, să putem concura, având o reţea de zece şantiere navale funcţionale în România".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii