Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:17 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mii de turisti la concertul sustinut de Duffy

ro

27 Jun, 2009 14:12 1098 Marime text
Peste 5.000 de turişti au participat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în staţiunea Mamaia, la primul concert susţinut în România de cântăreaţa britanică Duffy.

Incendiarul spectacol s-a desfăşurat pe plajă, la ieşirea din staţiunea Mamaia către Năvodari, miile de turişti începând să 'invadeze' plaja cu câteva ore înainte de începerea concertului. În timpul aşteptării lui Duffy, turiştii s-au desfătat, pe acorduri muzicale, în special cu berea ce era vândută la mai multe standuri amenajate pe plajă.

Duffy a încântat mulţimea cu celebrele sale hituri Mercy, Rockferry, Serious şi Warwick Avenue.

Concertul a fost organizat de o companie de telefonie mobilă, accesul spectatorilor fiind gratuit. Pentru atragerea turiştilor, organizatorii au închiriat autobuzele etajate puse în circulaţie pe ruta Constanţa - Mamaia de Regia Autonomă de Transport în Comun (RATC) Constanţa, călătorii putându-se deplasa gratis cu respectivele mijloace de transport pentru a ajunge la spectacol.

Concertul cântăreţei britanice a făcut ca traficul rutier să se desfăşoare cu mare dificultate în staţiunea Mamaia, iar găsirea locurilor de parcare pentru maşini a reprezentat o mare problemă.

Aimee Anne Duffy, născută pe 23 iunie 1984 în Gwynedd, ´ara Galilor, cunoscută sub numele de scenă Duffy, este o compozitoare şi interpretă de muzică pop, jazz, care a început să cânte cu diferite formaţii locale de la vârsta de 15 ani.

Albumul ei de debut, Rockferry, a fost lansat pe 3 martie 2008, următorul single lansat fiind Mercy, care a debutat pe locul unu în topul downloadărilor pe 17 februarie 2008. Duffy este prima cântăreaţă galică care a ocupat locul unu cu o melodie pop, în ultimii 25 de ani, şi singura artistă din peninsula Llyn care a ajuns pe prima poziţie a topului oficial al Marii Britanii.

În mai 2008, Mercy era una dintre cele mai difuzate piese pe VH1, un hit la posturile de radio şi a fost prezentată în serialele Spitalul de urgenţă, Anatomia lui Gray, Smallvile şi pe coloana sonoră a filmului Totul despre sex.

Cântăreaţa a primit trei nominalizări la premiile MOJO, la categoriile Albumul anului, Melodia anului şi Debutul anului, ceea ce reprezintă cele mai multe nominalizări obţinute de un singur interpret.

Sursa: AGERPRES
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii