Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:23 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Matei si Manea fac opozitie?! Consilierii locali PNL au prins glas

ro

17 Jul, 2010 00:00 1411 Marime text

p1-pnl.jpgChiar dacă pare greu de crezut, consilierii locali ai Partidului Naţional Liberal au devenit foarte vocali în cadrul şedinţelor lunare.

Dacă într-o anumită perioadă se abţineau de la a-şi spune părerea, iar în mandatul trecut se vorbea chiar despre o maşinărie de vot PSD-PNL, liberalii scot, din când în când, colţii. Ieri, al începutul şedinţei de Consiliu Local, Victor Manea a cerut colegilor săi retragerea de pe ordinea de zi a 16 puncte pentru care aleşii nu primiseră documentarea. Este vorba despre proiectele HCLM care lipseau de pe CD-ul pe care consilierii locali îl primesc cu câteva zile înaintea fiecărei şedinţe, în vederea pregătirii pentru vot. Remarca lui Manea i-a dat ocazia primarului Radu Mazăre să le plângă de milă angajaţilor săi, care „au muncit până la două, azi-noapte, ca să termine documentaţia pentru şedinţa de azi“. În orice caz, şapte dintre cele 16 proiecte au fost retrase de către iniţiator. De-a lungul întregii şedinţe de ieri, Manea şi colegul său, Constantin Matei, au tot vociferat, aducându-i, la un moment dat, la disperare pe colegii lor de consiliu. Unii dintre social-democraţi chiar şi-au făcut publică iritarea, spunând că PNL-iştii sunt penibili, şi că încearcă, doar de ochii lumii, să arate că le pasă de ceea ce se întâmplă în Consiliul Local. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii