Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:34 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitaţiile de la Domeniul CJC mai au de aşteptat Ionuţ Clipea "Prin mai, vom afla ce bani avem pentru investiţii"

ro

25 Jan, 2011 00:00 1662 Marime text
În şedinţa de joi a Consiliului Judeţean Constanţa se vor supune votului aleşilor judeţeni şi două proiecte de hotărâre cu privire la activitatea SC Domeniul Public şi Privat Judeţean (DPPJ) SRL.

Este vorba despre suplimentarea aportului de capital social al firmei subordonate CJC şi despre aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2011. Având în vedere faptul că investiţiile derulate de către SC DPPJ SRL se suportă din acest aport de capital social, este posibil ca anul acesta să urmeze noi proceduri de achiziţie pentru reabilitarea unor imobile aparţinând comunităţilor locale din judeţul Constanţa. Directorul SC DPPJ SRL, Ionuţ Clipea, ne-a declarat însă că nu se ştie deocamdată de câte fonduri va beneficia societatea pe care o reprezintă, pentru că "nu prea sunt semne de bani anul acesta". Directorul de la Domeniu a precizat că una este suma aprobată pe hârtie şi altele sunt de fapt suplimentările ce pot veni de la CJC într-un exerciţiu financiar. "Nu este obligatoriu să şi primim tot din suma ce se va aproba pe hârtie. De la începutul anului şi până la sfârşit, noi primim treptat bani de la Consiliul Judeţean, în funcţie de disponibilul pe care şi ei îl au", a precizat Ionuţ Clipea, adăugând că cel mai devreme în luna mai se poate şti cam ce sumă pentru investiţii va avea la dispoziţie societatea. Cu alte cuvinte, procedurile de achiziţie pentru noi lucrări scoase la bătaie de Domeniul CJC mai au de aşteptat.

Precizăm că în lista de investiţii aferentă anului 2010, aprobată anul trecut prin hotărâre a CJC, au fost incluse nu mai puţin de 48 de obiective ale comunităţilor locale din judeţ, a căror reabilitare nu a mai demarat din cauza lipsei de fonduri, SC DPPJ SRL rezumându-se în anul ce a trecut doar la finalizarea lucrărilor aflate în derulare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii