Fotografiile a trei elevi de la Arte, la „Spiritul Dunării“
Fotografiile a trei elevi de la Arte, la „Spiritul Dunării“

Anamaria
Ienaşcu şi Dan Grigorescu, ambii în clasa a X-a la secţiunea Design, şi
Maria Pleşoianu, clasa a VII-a, sunt cei trei adolescenţi care, prin
talentul lor, au fost selectaţi să participe la vernisajul „Spiritul
Dunării“, alături de fotografi profesionişti. Coordonaţi de prof.
Constantin Grigoruţă, tinerii de la Colegiul Naţional de Arte Regina
Maria Constanţa s-au înscris în concursul de artă fotografică, alături
de artişti români şi bulgari.
„Dintotdeauna mi-a plăcut să fac
poze, dar pasiunea mea s-a concretizat în urmă cu doi ani, când am
intrat la liceu“, spune Anamaria. Îi place foarte mult să imortalizeze
chipuri de oameni, pentru că, spune ea, i se par mult mai expresive. Cu
toate acestea, două din cele trei fotografii selectate prezintă
peisaje, panorame, momente statice. „Într-una dintre ele apare un
peisaj de la Histria, portul aproape inexistent de acolo. Cealaltă este
de la Topalu, cu doi pescari care stau pe malul apei şi li se văd doar
umbrele, iar în ultima apare podul de la Cernavodă văzut seara“,
explică Anamaria Ienaşcu. La 17 ani, Dan Grigore poate spune că are
deja în spate o experienţă în fotografie. A luat în serios concursul de
fotografie „Spiritul Dunării“ şi a colindat localităţile de pe malul
fluviului în căutarea celui mai sugestiv peisaj. „Pentru că în luna
noiembrie aveam mai multe expoziţii cu alte teme, la Palatul Justiţiei,
la Colegiul Naţional de Arte Regina Maria, am planificat o documentare.
Sâmbătă, am mers în Călăraşi, Feteşti, Cernavodă, Rasova şi m-am oprit
în fiecare sat, unde am făcut fotografii interesante. Duminică, am
plecat la Murighiol, unde peisajul de toamnă de pe malul Dunării m-a
inspirat foarte mult“, a declarat tânărul.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp