Cornel Popescu „Multi regreta ca nu mai sunt la Petromidia"

„S-a reuşit formarea unui colectiv unit. Fiind tineri, toţi aveam chef de muncă, nu ne fofilam dintr-o parte în alta. Ne-am făcut treaba"

Cornel Popescu s-a angajat la Petromidia pe 6 decembrie 1978, ca operator chimist. În toţi aceşti ani a rămas pe acelaşi post, în instalaţia DAV, care împlineşte în această lună 30 de ani de la inaugurare.

Povesteşte că a venit de la combinatul Petrochimic Piteşti: „Înainte să ajung aici, au venit nişte domni ingineri care s-au transferat aici şi, când a trebuit să pornească Petromidia, ne-au spus că este un loc bun de muncă. Şi a fost. Am venit la Midia, dar am pus şi nişte condiţii. Am vrut apartament în Constanţa". Mai toată lumea povesteşte că în anii de început ai Combinatului Petrochimic Midia Năvodari naveta era foarte grea, însă Cornel Popescu îşi aminteşte cu plăcere de acea perioadă. Motivul: tinereţea.

„Naveta era grea, dar eram tineri şi nu băgam în seamă aşa tare aspectul acesta. Ne plăcea. Treceam în fiecare zi prin Mamaia şi admiram din mers. Glumeam, vorbeam şi nu aveam nicio problemă. Aveam 25 de ani pe atunci. Aici, la Constanţa, mi-am întemeiat şi familia. Am luat o constănţeancă. Am şi o fată, care este economist acum", spune angajatul Petromidia. Şi, ca orice început, şi cel de la Petromidia a fost dificil. Dar nu imposibil. O parte dintre angajaţi erau tineri şi nu lucraseră efectiv în producţie, însă li s-au adus ajutoare experimentate care să-i înveţe cum se pune pe picioare o rafinărie. Popescu povesteşte că „s-a reuşit formarea unui colectiv unit. Fiind tineri, toţi aveam chef de muncă, nu ne fofilam dintr-o parte în alta. Ne-am făcut treaba". Primele amintiri cu Midia sunt greu de uitat: „Era foarte frig, fiind iarnă. Era mult nisip, vânt, iar instalaţia era în construcţie, nu se terminase încă. Nu m-am speriat, pentru că ştiam care este treaba cu instalaţiile. Mie mi-a plăcut la mare, tocmai de-aia am venit". Acum spune că îi este foarte bine şi că a avut, de-a lungul anilor, posibilitatea să plece în străinătate, la muncă, însă a refuzat pentru că „a considerat că este mai bine să rămână acolo unde se descurca cel mai bine: „Am avut şi alte considerente, cum ar fi stabilitatea locului de muncă şi siguranţa în ceea ce faci. Dacă pleci în altă parte apar alte probleme, aşa că cel mai bine este unde cunoşti. Treaba este în felul următor: vezi că instalaţia merge bine şi obţii produsele care ţi se cer şi nu ai probleme cu utilajele, cum erau înainte de '89, când au fost multe incendii, multe defecţiuni. Mai bine nu-mi mai amintesc de chestiile alea. Au fost focuri şi utilaje multe care cedau chiar dacă se spunea că sunt foarte bune. Dar mai bine să nu-mi amintesc. Amintirile urâte se uită mai repede. Este mai bine aşa. Experienţa Petromidia este una benefică şi a ajutat pe foarte multă lume să se realizeze şi profesional, dar şi pe alte planuri. Eu cred că mulţi regretă că nu mai sunt la Petromidia."