Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:59 03 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consiliul şi eroarea asumată TV Neptun contestă sancţiunea dată de CNA

ro

02 Jul, 2011 01:04 1198 Marime text
„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul NEPTUN TV cu somaţie publică, întrucât nu difuzează programe educative, culturale şi religioase în procentul pe care s-a obligat să îl realizeze şi pentru care a obţinut acordul Consiliului".

Prin decizia 470, din 28 iunie a.c., CNA a decis somarea SC SOTI Cable Neptun SRL. Sancţiunea vine ca urmare a raportului de monitorizare din care membrii CNA au tras concluzia că „radiodifuzorul a încălcat prevederile art. 54 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare". „Potrivit dispoziţiilor invocate, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să solicite Consiliului acordul pentru orice modificare intervenită în documentele şi în datele declarate, prevăzute la alin. (1) lit. b) şi e), alin. (1) lit. e) al art. 54, care dispune că licenţa audiovizuală analogică sau digitală cuprinde formatul de principiu al serviciului de programe şi structura programelor", se spune pe site-ul Consiliului. Conform prevederilor invocate, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a solicita Consiliului acordul pentru orice modificare intervenită în formatul de principiu al serviciului de programe şi structura programelor, cu cel puţin 30 de zile înainte de efectuarea acestora. Având în vedere aceste aspecte, membrii Consiliului au propus sancţionarea radiodifuzorului SC SOTI Cable Neptun SRL cu somaţie publică. „O să contestăm această somaţie a CNA pentru că nu este conformă cu realitatea. În decizie se spune că monitorizarea era de pe 11 noiembrie 2010. Noi, cu o lună înainte, am anunţat alte cifre pentru programele respective, pentru că ne intrase în grilă şi un teleshopping şi alte chestii de bucătărie internă. Cei de la CNA şi-au asumat eroarea, ne-au pus să facem contestaţie şi să le mai trimitem o dată contestaţia. De altfel, ni s-a spus să nu publicăm somaţia pe post ", a declarat Sorin Lucian Ionescu, directorul de programe al TV Neptun.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii