Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:51 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Colectă de produse de igienă, haine și alimente la Medgidia

ro

16 May, 2014 21:50 1102 Marime text
Săptămâna Națională a Voluntariatului a continuat la Medgidia cu o colectă de produse igienico - sanitare, de haine și alimente. După succesul activtăților de pe tot parcursul săptămânii, nici această ultimă activitate nu se putea lăsa mai prejos. Serviciul de Asistență Socială Comunitară din cadrul Primăriei Municipiului Medgidia a organizat colecta de produse igienico – sanitare pentru familiile nevoiașe din comunitatea locală. Pentru că sănătatea este foarte importantă, chiar dacă sunt sărmani, oamenilor nu ar trebui să le lipsească produsele de igienă, astfel Serviciul de Asistență Socială Comunitară a lansat o invitație tuturor celor care doresc să contribuie la menținerea sănătății familiilor sărmane din comunitatea locală.
 Școlile și liceele din municipiu au răspuns afirmativ la invitația de a face donații și s-au prezentat cu șacoșe pline de diferite produse de care oamenii sărmani pot beneficia.
În același timp, la Casa de Cultură „Ioan. N. Roman” din Medgidia, Asociația Voluntarilor din Medgidia a organizat o colectă de haine și alimente care vor ajunge în casele familiilor nevoiașe din municipiu. S-au strâns zeci de sacoșe cu haine și alimente, semn că oamenii din comunitatea locală sunt alături de cei mai puțin norocoși.
Primăria Municipiului Medgidia consideră că aceste activități au fost un real success și mulțumește cetățenilor că au răspuns afirmativ invitației de a face donații pentru persoanele nevoiașe din comunitatea locală.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii