De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
16:32 29 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Noutati privind Regio 2014 - 2020

ro

22 Apr, 2015 09:25 433 Marime text
Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a anunţat astăzi că primele ghiduri ale solicitantului pentru Regio - Programul Operaţional Regional 2014-2020 vor fi publicate în luna mai a.c.

Anunţul a fost făcut la forumul „Noile linii de finanţare, noi oportunităţi pentru România” organizat de Intact Media Grup la Palatul Parlamentului, eveniment în cadrul căruia au fost prezentate fondurile europene disponibile pentru România în perioada de programare 2014-2020.

Programul Operaţional Regional 2014-2020 are 11 axe prioritare (plus o axa de asistenta tehnica) şi o alocare estimată de 8,25 miliarde euro. „În ceea ce priveşte stadiul negocierilor cu Comisia Europeană, la această oră negocierile sunt finalizate ca şi fond, acum se lucrează la formularea unor prevederi. Nu au fost negocieri foarte simple. A durat mai mult pentru ca s-a discutat cu aproape toate serviciile Comisiei Europene, nu doar cu direcţia de specialitate, DG Regio. Vom avea câteva tipuri noi de investiţii: centre de transfer tehnologic, eficienţă energetică şi în clădiri publice, în iluminat public şi măsuri pentru mobilitate urbană. O altă noutate sunt instrumentele financiare pentru mediul privat: 100 de milioane de euro pentru garantare, 150-200 de milioane de euro pentru subvenționarea dobânzii”, a precizat Liviu Dragnea.

„Pentru zona Deltei Dunarii vom folosi instrumentul ITI: 1 miliard de euro vor fi alocate pentru această zonă. O altă noutate este modul în care România abordează Strategia Dunării: se pare că suntem singura țară care finanțeaza în mod real proiecte pentru Strategia Dunarii”, a mai anunţat ministrul dezvoltării regionale. Investiţiile Teritoriale Integrate (ITI) reprezintă o noutate faţă de programul anterior (2007-2013). Ele permit intervenţii concentrate şi corelate pe mai multe domenii dintr-o singură zonă, pentru dezvoltarea integrată a acesteia.

ITI Delta Dunării va fi utilizat, prin contribuția tuturor Fondurilor Europene Structurale şi de Investiţii (FESI) 2014-2020, într-un areal format din 38 de unități administrativ teritoriale din cadrul Rezervației Biosfera Delta Dunării, din Județul Tulcea și din nordul Județului Constanța. În această zonă, Regio 2014 – 2020 va sprijini finanțarea activităților din următoarele axe prioritare: Axa 2. Sprijinirea competitivității mediului de afaceri Axa 3. Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon Axa 5. Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural Axa 6. Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională și locală Axa 7. Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului Axa 8. Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale Axa 10. Îmbunătățirea infrastructurii educaționale.

Regio 2014-2020 va cofinanţa, de asemenea, Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară al României: „Nu va fi finanţat în totalitate din Programul Operaţional Regional. Sunt alocate 300 de milioane de euro, iar diferența va fi suportată din veniturile Agenţiei Naţionale de Cadastru. Este un program foarte necesar ce se va întinde pe 7-8 ani. Vom stabili şi modul în care se prioritizează localităţile, vrem să mergem pe principiul cadastrului general, adică atunci când se ia o unitate administrativ teritorială se face cadastru complet, nu pe categorii extravilan/intravilan”, a completat ministrul Liviu Dragnea.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice gestionează Programul Operaţional Regional 2014-2020 în calitate de Autoritate de Management.

Ti-a placut articolul?

Comentarii