De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
19:51 27 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ministrul Mihnea Motoc la Reuniunea informală a miniştrilor apărării din statele membre ale UE

ro

04 Feb, 2016 11:16 448 Marime text
 
Ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, va participa, în zilele de 4 şi 5 februarie, la Reuniunea informală a miniştrilor apărării din statele membre ale Uniunii Europene, de la Amsterdam.

Dezbaterile din cadrul reuniunii se vor desfăşura din perspectiva implementării deciziilor Consiliului European (CE) în domeniul apărării, preşedinţia olandeză a Consiliului urmărind, în vederea dezvoltării dimensiunii Politicii de Securitate şi Apărare Comună (PSAC) a Uniunii Europene, cele trei axe agreate la reuniunea CE din decembrie 2013 şi reiterate la reuniunea din 2015: creşterea eficacităţii, a vizibilităţii şi a impactului PSAC, dezvoltarea capabilităţilor şi consolidarea industriei europene a apărării.
Astfel, discuţiile vor face referire la problematicile majore ale agendei europene de securitate şi apărare, cu accent asupra aprofundării cooperării europene în domeniul apărării şi misiunilor şi operaţiilor în derulare, sub egida PSAC.
În marja reuniunii este prevăzută şi o sesiune privind Strategia globală de politică externă şi de securitate a UE, care se va desfăşura cu participarea comună a miniştrilor apărării şi miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE.
La discuţii vor fi prezenţi adjunctul Secretarului General al NATO, Alexander Vershbow, şi subsecretarul general al ONU pentru operaţii de menţinere a păcii, Hervé Ladsous.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii