Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
16:43 19 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Exerciţiul Swift Response 15 Forţele NATO aeropurtate se antrenează în Europa

ro

25 Aug, 2015 16:00 553 Marime text
Militari din Italia, Spania şi Forţele Terestre ale SUA se vor paraşuta miercuri, 26 august, începând cu ora 14.00, în Poligonul Smârdan, judeţul Galaţi.
 
Acest asalt aeropurtat face parte din exerciţiul multinaţional Swift Response 15, condus de Forţele Terestre ale SUA, care se desfăşoară în patru ţări europene, în perioada 17 august-13 septembrie, şi la care participă paraşutişti din 11 ţări membre ale Alianţei Nord-Atlantice.
 
Comandantul grupării operative întrunite, care este şi comandantul Corpului XVIII Aeropurtat, generalul-locotenent Stephen J. Townsend, şi consilierul său pentru problemele subofiţerilor, plutonier-adjutant principal Benjamin Jones, se vor paraşuta împreună cu militarii.
 
La exerciţiul care se desfăşoară în Bulgaria, Germania, Italia şi Romania, participă peste 4.800 de militari din Bulgaria, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania şi Statele Unite ale Americii.
 
Swift Response 15 include mai multe asalturi aeropurtate care vor avea loc aproape simultan în poligoanele Smârdan, din România, Hohenfels, din Germania, Novo Selo, din Bulgaria, unde se vor desfăşura şi antrenamente ulterioare.
 
Contingentul multinaţional care se va antrena în România va include militari italieni din Regimentul 187 Infanterie Aeropurtată, militari spanioli din Brigada 6 Aeropurtată şi militari americani din Corpul XVIII Aeropurtat, din Brigada 1 Luptă a Diviziei 82 Aeropurtate şi din Batalionul 1 al Regimentului 75 Rangeri.
Aceştia vor interacţiona, la sol, cu militari ai Batalionului 300 Infanterie din Galaţi.
 
Swift Response 15 este cel mai mare exerciţiu NATO aeropurtat desfăşurat pe continentul european de la încheierea Războiului Rece. Exerciţiul a fost creat pentru a integra forţele de răspuns rapid ale mai multor naţiuni, care să acţioneze în comun şi să confirme capacitatea Alianţei Nord-Atlantice de a desfăşura rapid trupe şi de a acţiona în sprijinul menţinerii unei Europe puternice şi sigure.
 
Corpul XVIII Aeropurtat constituie Forţa de Răspuns Global a SUA, cu misiunea de a putea fi  desfăşurat rapid, la ordin, în orice punct de pe planetă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii