Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
02:49 22 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a fost primit astăzi, 3 iulie 2013, la Skopje, de Preşedintele Republicii Macedonia, Gjorge Ivanov

ro

03 Jul, 2013 20:24 356 Marime text
În cadrul întrevederii, cei doi demnitari au făcut o trecere în revistă a evoluţiilor înregistrate în relaţia bilaterală şi au avut un schimb de opinii cu privire la aspiraţiile europene şi euro-atlantice ale Republicii Macedonia, în contextul celor mai recente dezvoltări regionale.
 
Ministrul afacerilor externe a reiterat sprijinul României pentru integrarea euro-atlantică a Republicii Macedonia, cu respectarea tuturor criteriilor asumate şi în condiţiile unei decizii consensuale la nivelul statelor membre ale UE şi NATO. Şeful diplomaţiei române a evidenţiat deschiderea constantă a României în cadrul forurilor decizionale europene, subliniind că această poziţie are ca fundament promovarea principiului diferenţierii şi a meritelor proprii fiecărui stat candidat la aderare. Din această perspectivă, ministrul Titus Corlăţean a accentuat rolul esenţial al consecvenţei proceselor interne de reformă şi modernizare a societăţii în procesul apropierii Republicii Macedonia de UE, alături de identificarea unor soluţii pragmatice în dosarul relaţiilor de bună vecinătate, inclusiv problematica numelui constituţional.
 
În ceea ce priveşte agenda bilaterală, ministrul român al afacerilor externe a subliniat că una dintre priorităţile României este cooperarea în domeniul drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, exprimând preocuparea constantă a României pentru respectarea standardelor europene şi internaţionale în materie, în beneficiul tuturor comunităţilor etnice din Republica Macedonia şi, în particular, al aromânilor şi meglenoromânilor care trăiesc în această ţară. Demnitarul român a reconfirmat interesul autorităţilor române pentru păstrarea şi afirmarea identităţii etnice culturale, lingvistice şi religioase a comunităţii aromâne/meglenoromâne în cadrul societăţii macedonene şi cu sprijinul autorităţilor din statul de cetăţenie.
 
În acest context, demnitarul român a exprimat speranţa intensificării demersurilor de finalizare a unui alt proiect de referinţă în relaţia dintre România şi comunitatea aromânilor şi meglenoromânilor din Republica Macedonia, respectiv deschiderea Consulatului Onorific al României de la Stip.
 
Şeful diplomaţiei române a salutat semnarea Acordului privind cooperarea în domeniile educaţie, ştiinţă, cultură, mass-media, tineret şi sport, remarcând importanţa documentului în perspectiva suplimentării ofertei educaţionale în limba maternă pentru comunitatea aromână/meglenoromână.
 
Ministrul afacerilor externe s-a referit, de asemenea, la contribuţia însemnată a aromânilor şi meglenoromânilor în dezvoltarea relaţiei bilaterale, în mod special în sfera economică şi culturală, menţionând că, la solicitarea oamenilor de afaceri din comunitate,  programul vizitei sale în Republica Macedonia include o întâlnire de lucru a acestora cu secretarul de stat Manuel Donescu din cadrul Ministerului român al Economiei. Demnitarul român a reiterat interesul României pentru dinamizarea relaţiilor economice, făcând referire la propunerea transmisă omologului său macedonean cu privire la înfiinţarea unei comisii mixte interguvernamentale în cadrul căreia să fie discutate proiectele concrete de cooperare sectorială.
 
Pe durata întâlnirii, ministrul Titus Corlăţean şi preşedintele Gjorge Ivanov au abordat dosarul cooperării regionale, oficialul român exprimându-şi speranţa că Republica Macedonia va participa la următorul summit al SEECP, în calitate de membru al Troicii.

Ti-a placut articolul?

Comentarii