Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:29 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, cu prim-ministrul Republicii Coreea, Chung Hong-won

ro

11 Jul, 2013 19:50 620 Marime text
Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut astăzi, 11 iulie 2013, o întrevedere cu prim-ministrul Republicii Coreea, Chung Hong-won, cu prilejul vizitei oficiale pe care şeful diplomaţiei române o efectuează în perioada 11-12 iulie 2013, în Republica Coreea.
În cadrul convorbirilor, cei doi demnitari au subliniat necesitatea menţinerii dialogului politic bilateral dintre cele două state la un nivel proporţional cu evoluţia relaţiilor în domeniile: economic, educaţie şi cultură, ştiinţă şi tehnologie, în conformitate cu principiile enunţate în cadrul Declaraţiei Comune privind Stabilirea unui Parteneriat Strategic şi prevederile Planului Comun de Acţiune între România şi Republica Coreea pentru implementarea acestui document.
În acelaşi timp, a fost evocată necesitatea identificării unor domenii pentru cooperarea viitoare dintre cele două ţări şi stabilirea unor coordonate precise pentru amplificarea acestei cooperări.
Alte subiecte aflate pe agendă au vizat situaţia din peninsula coreeană, partea română exprimând sprijinul său pentru eforturile depuse de guvernul de la Seul de a relua dialogul cu Republica Populară Democrată Coreea.
Ministrul Titus Corlăţean a transmis premierului sud-coreean invitaţia din partea omologului român, Victor Ponta, de a avea o întrevedere în viitorul apropiat, fie la Bucureşti, fie la Seul, pentru a discuta despre intensificarea cooperării în mai multe domenii de interes pentru ambii parteneri.
De asemenea, oficialul român a fost invitat să semneze în cartea de onoare a oficiului prim-ministrului Republicii Coreea.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii