Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
04:24 05 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Lazăr Comănescu, cu ministrul afacerilor externe al R.I. Iran, Mohammad Javad Zarif

ro

09 Nov, 2016 13:20 403 Marime text
Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a avut astăzi, 9 noiembrie 2016, o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Republicii Islamice Iran, Mohammad Javad Zarif, aflat într-o vizită oficială în România, la invitaţia părții române.
Intensificarea dialogului româno-iranian are loc în contextul dat de semnarea Planului Comun şi Cuprinzător de Acţiune dintre Iran şi comunitatea internaţională, reprezentată de Grupul E3+3 şi AIEA, și dorinţa comună de amplificare a dialogului politic la toate nivelurile. Ambii demnitari au evocat stadiul ascendent al relațiilor bilaterale politice, economice și sectoriale, realizat inclusiv prin intensificarea contactelor între cele două părți atât la Teheran, cât și la București.
Cei doi miniștri au subliniat importanța prezenței alături de șeful diplomației iraniene a unei delegații semnificative constituite din reprezentanți ai Camerei de Comerț, Industrie și Mine și oameni de afaceri ai Republicii Islamice Iran.
Șefii celor două diplomații au apreciat că potențialul comun al României și al Republicii Islamice Iran este prielnic pentru identificarea și implementarea unor proiecte în domenii de interes comun precum transporturi, energie, petrol şi gaze naturale, agricultură, cercetare științifică, cultură şi educaţie.
În ceea ce privește agenda internațională, cei doi demnitari au analizat cele mai recente evoluții din regiunea Orientului Mijlociu, cu accent pe situațiile de criză din Siria, Yemen, Irak, Libia și au reiterat, de asemenea, importanța unei coordonări consolidate a comunității internaționale în combaterea extremismului și a terorismului.
Ministrul român al afacerilor externe a exprimat sprijinul pentru eforturile UE de reinserție constructivă a Iranului în echilibrele regionale, subliniind faptul că Teheranul poate asuma un rol substanțial în regiune în lupta împotriva terorismului. De asemenea, a arătat că Iranul poate aduce o contribuție importantă, alături de comunitatea internațională, inclusiv Uniunea Europeană, la soluționarea crizelor din Orientul Mijlociu.
Totodată, cei doi miniștri au semnat Memorandumul de înțelegere între Ministerele Afacerilor Externe ale României și Republicii Islamice Iran, care prevede organizarea de consultări periodice şi realizarea unui schimb constant de expertiză în diverse domenii, precum și Memorandumul de înțelegere între Guvernul României și Guvernul Republicii Islamice Iran cu privire la eliminarea obligativității vizei pentru titularii de pașapoarte de serviciu, care va încuraja mobilitatea și creșterea prezenței oamenilor de afaceri.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii