Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
08:25 23 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Consultările secretarului de stat pentru afaceri strategice Daniel Ioniţă cu adjunctul ministrului belarus de externe Elena Kupcina

ro

09 Sep, 2015 14:38 315 Marime text
Secretarul de stat pentru afaceri strategice Daniel Ioniţă a avut, la 8 septembrie 2015, la Bucureşti, consultări cu adjunctul ministrului belarus de externe, Elena Kupcina. Prezenta rundă a fost organizată în baza calendarului de consultări pentru anul 2015, convenit pe linia Ministerelor de Externe al României şi Republicii Belarus. Totodată, consultările au avut loc în contextul în care România a restabilit, în cursul acestui an, nivelul de reprezentare diplomatică  la Minsk, la nivel de  ambasador.
Cei doi oficiali au avut un schimb aprofundat de vederi asupra unor teme circumscrise dialogului politic şi cooperării sectoriale bilaterale, cu accent pe domeniul economic, cultural şi al educaţiei. A fost analizat stadiul negocierii unei serii de documente juridice bilaterale vizând extinderea cadrului juridic relevant pentru dezvoltarea cooperării bilaterale în aceste domenii.
Astfel, secretarul de stat Daniel Ioniţă a evidenţiat necesitatea unor demersuri energice în domeniul comercial-economic, în măsură să capitalizeze potenţialul de cooperare existent şi a exprimat încrederea cu privire la rolul pe care l-ar putea avea în acest sens următoarea  sesiune a Comisiei Mixte Interguvernamentale de cooperare economică, care va fi organizată la Bucureşti, o mai bună cooperare pe linia Camerelor de Comerţ şi Industrie, respectiv organizarea de misiuni economice pentru o mai bună cunoaştere a mediilor de afaceri din cele două ţări. Totodată, a fost discutată cooperarea României şi Republicii Belarus în cadrul organizaţiilor regionale şi internaţionale.
Dimensiunea bilaterală a agendei consultărilor a fost completată cu un schimb de opinii asupra situaţiei din Ucraina şi rolului Republicii Belarus de facilitator al demersurilor politice vizând asigurarea unui regim durabil al încetării focului în sud-estul Ucrainei, marcat în continuare de conflictul armat ce a izbucnit în cursul anului 2014. Totodată, cei doi demnitari au discutat despre cooperarea dintre Republica Belarus și UE, inclusiv aşteptările Minskului după Summitul Parteneriatului Estic de la Riga, din mai 2015. Secretarul de stat Daniel Ioniţă a încurajat participarea Republicii Belarus la platformele din dimensiunea multilaterală a Parteneriatului Estic, a evidențiat avantajele procesului de mobilitate şi necesitatea continuării dialogului UE-Belarus pe problematica drepturilor omului, reluat după o pauză de aproape şase ani. În acest context, demnitarul român a salutat decizia autorităţilor belaruse, din 22 august 2015, de eliberare a şase prizonieri politici, apreciat drept un pas înainte pe linia îmbunătăţirii performanţelor Republicii Belarus în asigurarea drepturilor omului şi în măsură să contribuie proporţional la îmbunătăţirea relaţiilor cu UE.
„Eliberarea prizonierilor politici din 22 august reprezintă un progres important pe linia îmbunătăţirii relaţiilor dintre Belarus şi Uniunea Europeană. Sperăm că acest gest va fi înregistrat corespunzător şi va conduce la eliminarea - atunci când vor fi îndeplinite toate condiţiile - a regimului de sancţiuni, prin delistarea graduală a entităţilor şi persoanelor de pe lista de măsuri restrictive. România susţine pe deplin o astfel de evoluţie şi încurajează autorităţile din Belarus să continue să acţioneze de o manieră hotărâtă pentru îmbunătăţirea situaţiei drepturilor omului şi consolidarea statului de drept. Un test esenţial în acest sens îl va reprezenta modul în care vor fi organizate alegerile prezidenţiale din octombrie 2015 ”, a declarat secretarul de stat pentru afaceri strategice Daniel Ioniţă.
Elena Kupchina a exprimat satisfacţie pentru consultările cu omologul român, subliniind relevanța acestora de a contribui la dezvoltarea pe viitor a ansamblului relaţiilor politice bilaterale, inclusiv a dimensiunii comercial-economice. A asigurat că, în calitate de co-preşedinte a părţii belaruse în  cadrul Comisiei Mixte Interguvernamentale de cooperare economică, va urmări stimularea de progrese în acest sens. Totodată, a adresat invitaţia omologului român de a efectua o vizită de lucru la Minsk, la începutul anului 2016, pentru continuarea dialogului şi semnarea Planului de colaborare dintre cele două Ministere ale Afacerilor Externe pentru anul viitor.
 
Informaţii suplimentare
R. Belarus a oferit sprijinul pentru asigurarea condiţiilor necesare în vederea încheierii „Acordurilor de la Minsk”, care creează un cadru pentru identificarea căilor optime de soluţionare a crizei din Ucraina. România, ca şi alte state europene, a exprimat aprecierea pentru aceste eforturi care au adus împreună reprezentanți ai părţilor aflate în conflict şi mediatori europeni, substanţiind astfel dimensiunea politico-diplomatică a procesului de negociere.
Reprezentanţii Kievului, ai Moscovei şi din teritoriile separatiste Doneţk şi Lugansk au semnat, la 5 septembrie 2014, la Minsk, în cadrul negocierilor cu participarea OSCE, un Protocol  de încetare a focului în regiunea Donbas. La 19 septembrie 2014, la Minsk, în urma unei noi reuniuni a Grupului Trilateral de Contact pentru Ucraina, a fost semnat Memorandumul privind îndeplinirea prevederilor Protocolului din 5 septembrie 2014.
Summit-ul din 11-12 februarie 2015, a cărui organizare şi desfăşurare au fost facilitate de către R. Belarus, a condus la așa-numitul „Acordul Minsk+”, un pachet de măsuri pentru aplicarea Acordurilor de la Minsk din 2014. Documentul, semnat la 12 februarie 2015, la Minsk, a reprezentat un angajament consolidat de încetare a focului în sud-estul Ucrainei, în baza unui inventar bine precizat de pași și a unui cadru temporal ce trebuie respectat.
În luna iulie 2015 a fost acordat agrementul părţii belaruse pentru domnul Viorel Moşanu, desemnat ambasador al României în Republica Belarus. Decretul de numire a fost publicat în Monitorul Oficial la 13 august 2015.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii