De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
19:32 24 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Bulgaria – Instituire coduri meteo de ninsori, polei și vânt

ro

16 Jan, 2016 17:55 792 Marime text
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii care se deplasează pe teritoriul Republicii Bulgaria asupra faptului că Institutul bulgar de Meteorologie și Hidrologie a instituit pentru perioada 16 - 17 ianuarie 2016, cod portocaliu pentru ninsori/zăpadă, polei și vânt puternic în județele Loveci, Veliko Tărnovo, Gabrovo, Sofia, Pazardjik, Pernik, Kyustendil și cod galben pentru ninsori/zăpadă, polei și vânt puternic în județele Vidin, Montana, Vrața, Pleven, Ruse, Tîrgoviște, Razgrad, Silistra, Șumen, Plovdiv, Stara Zagora, Kardjali, Smolyan și Blagoevgrad.
Agenția "Infrastructura Rutieră" recomandă conducătorilor auto să pornească la drum numai cu autovehicule echipate cu anvelope / pneuri adecvate sezonului de iarnă, să conducă cu viteză adaptată la condițiile meteorologice pentru anotimpul rece și să respecte instrucțiunile Poliției rutiere.
Cetăţenii români aflaţi în trafic pe teritoriul Bulgariei şi care se confruntă cu probleme deosebite sunt sfătuiţi să apeleze numărul de urgenţă "112".
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro<http://www.mae.ro> şi reaminteşte faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situaţii speciale.

Ti-a placut articolul?

Comentarii