De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
00:48 29 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Comunicat de presă - Guvernul României Ministerul Muncii consolidează activitatea de prevenire și combatere a violenței

ro

23 Oct, 2015 14:46 569 Marime text
Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice va avea o serie de noi atribuții specifice în domeniul prevenirii și combaterii violenței, stabilește o Hotărâre adoptată astăzi de Guvern. În acest scop, numărul de posturi din cadrul Agenției va crește de la 33 la 50, urmând ca în cadrul acestei structuri să fie înființată „Direcția Prevenirea și Combaterea Violenței în Familie”, care va avea 17 posturi.
Măsura consolidării activității de prevenire și combatere a violenței a fost luată, printr-o Hotărâre care modifică și completează o serie de norme privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, ca răspuns la tendința de creștere a numărului de cazuri de violență în familie înregistrată în ultimii ani.
Potrivit datelor MMFPSPV, în ultimii ani, în România s-a manifestat o tendință de creștere a numărului de cazuri de violență în familie (de la 11.592 în anul 2010 la 14.376 în 2012). În plus, numărul deceselor cauzate de actele de violență în familie a fost, în 2012, de 141 de persoane.
Datele confirmă faptul că o treime din județele țării nu pot oferi servicii specializate victimelor violenței în familie, iar sub 50% din populație este informată cu privire la Legea pentru prevenirea și combaterea violențelor domestice. De asemenea, dosare penale sunt constituite doar în 2% din numărul plângerilor penale înregistrate împotriva agresorilor, iar durata medie, la nivel național, de judecare a cererii emiterii unui ordin de restricție este de 33 de zile. 
Actul normativ adoptat de Guvern majorează numărul total de posturi prevăzut pentru aparatul propriu al MMFPSPV cu 25, provenite din redistribuirea unor posturi preluate de la structuri din subordinea ministerului. Șapte dintre aceste posturi vor fi destinate corpului de atașați pe probleme de muncă și sociale, care în prezent are nouă posturi.
Numărul total de posturi al aparatului propriu al Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice va ajunge astfel de la 405 la 430.
  
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii