De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
22:17 24 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Comunicat de presă - Guvernul României Compensații acordate producătorilor agricoli afectați de secetă

ro

23 Oct, 2015 15:16 564 Marime text
Guvernul a aprobat astăzi, la propunerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, o Ordonanță de urgență care prevede instituirea unei scheme de ajutor de stat, având ca obiectiv acordarea de compensaţii producătorilor agricoli afectaţi grav de efectele secetei severe produse în perioada aprilie – septembrie 2015. Plăţile vor fi făcute până la finalul anului 2015.
În acest sens, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a transmis notificările oficiale privind aprobarea schemei de ajutor de stat către Comisia Europeană.
De prevederile actului normativ vor beneficia producătorii agricoli înregistraţi în evidenţele APIA cu cerere unică de plată aferentă anului 2015, care sunt declaraţi de APIA, în urma controlului administrativ, eligibili  pentru schema de plată unică pe suprafață aferentă anului 2015.
Plata compensatorie se va acorda diferenţiat, în funcţie de procentul de calamitare înscris în procesele verbale de constatare și evaluare a pagubelor și de categoria beneficiarului, având în vedere că în cazul persoanelor juridice costurile de producție sunt substanțial mărite (cheltuieli mai mari cu input-urile necesare respectării tuturor verigilor tehnologice, înregistrare fiscală ca plătitori de TVA.)
Autorizarea beneficiarilor și sumelor cuvenite precum și înregistrarea obligațiilor de plată se efectuează după primirea Deciziei (CE) privind aprobarea acordării ajutorului de stat.
Se preconizează că de prevederile prezentului act normativ vor beneficia circa 173.500 producători agricoli, dintre care 165.100 persoane fizice și 8.400 persoane juridice. Valoarea totală a despăgubirilor este de maximum 640 milioane lei.
Tot în cadrul ședinței de astăzi, Guvernul a aprobat Ordonanţa de urgență privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, a politicii comune de pescuit şi a politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014 -2020 şi pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării.
Prin aceast act normativ se reglementează fluxurile financiare pentru gestionarea fondurilor europene alocate României din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (FEPAM), precum şi a contribuţiei naţionale aferente.
Astfel, se creează la nivel naţional cadrul legal pentru implementarea programelor destinate agriculturii, dezvoltării rurale şi politicii de pescuit şi afaceri maritime, respectiv Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) şi Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime (POPAM) şi se stabilesc mecanismele financiare necesare derulării fondurilor menţionate.
 
 

  
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii