Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:50 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Joi seară se bagă metal în Fabrica Concert Domination - singura formaţie tribut Pantera din România

ro

06 May, 2014 15:19 1293 Marime text
Joi seară, în Club Fabrica, trupa Domination - singura trupă tribut Pantera din România - va interpreta integral albumul Far Beyond Driven (1994), exact în ordinea pieselor de pe disc. Evenimentul are loc sub egida proiectului Urban Metal, ediţia cu numărul 20.

Lansat exact în urmă cu 20 de ani, cel de-al şaptelea album din cariera celebrului grup american Pantera, Far Beyond Driven, a debutat locul 1 în Billboard 200 şi a ajuns imediat cel mai rapid vândut disc al trupei. Concertul Domination de joi seară din Club Fabrica (str. 11 Iunie, nr. 50) marchează tocmai aniversarea a 20 de ani de la lansarea din 1994.

Preţul unui bilet va fi de 20 de lei. Evenimentul va avea şi o serie de invitaţi speciali care vor fi anunţaţi în zilele următoare.

Proiectul Urban Metal înseamnă un eveniment săptămânal dedicat fenomenului metal. Începând din 25 septembrie ai parte de concerte şi afterparty-uri până la orele dimineţii. Pe scenă vor urca atât tinere speranţe ale scenei, cât şi nume consacrate, formaţii de talie internaţională, toate acestea într-un singur loc: B52/Club Fabrica.

Proiectul Urban Metal este creat şi supervizat de Mighty Owl Productions, aceeaşi echipă care a asigurat booking-ul şi co-producţia pentru Rockstadt Extreme Fest, cel mai mare festival de metal extrem din România.


Domination cântă dintotdeaună în aceeaşi formulă:

Cezar Popescu (Viţa de Vie, Days Of Confusion) - chitară
Cosmin Lupu (Days Of Confusion) - chitară
Cristi Dumitrescu (Voodoo) - tobe
Adi Cotoară (Changing Skins) - bass
Ştefan Zaharescu – voce

-----------------------------------

Data şi ora: joi, 8 mai, ora 20
Locul: Club Fabrica (str. 11 Iunie, nr. 50)
Concert: Domination
Special Guests: în curs de confirmare
Intrare: 20 lei
Facebook Event: Domination - Pantera Tribute Band

--------------------------------------

Pantera (1981 - 2003)

Trupa americană de heavy metal Pantera a fost înfiinţată în 1981 în Dallas, Texas şi s-a destrămat în 2003, după albumul cu numărul nouă, “Reinventing the Steel”.

Jurnalistul Jason Birchmeier de la Allmusic a definit Pantera ca fiind “una dintre cele mai bune trupe de metal ale anilor 1990”. Cei de la Pantera au ocupat locul 20 în clasamentul VH1 al celor 100 cele mai bune trupe de hard rock și se clasează pe locul al cincelea în clasamentul celor 10 cele mai bune grupuri de heavy metal ale tuturor timpurilor.

Componenţa finală din anii 1987 - 2003 este următoarea: Darrell “Dimebag” Lance Abbott (chitară şi backing vocal), Vincent “Vinnie” Paul Abbott (baterie), Rex “Rocker” Brown (chitară bass, backing vocal) şi Phil Anselmo (vocal).

În 2004, Dimebag Darrell este ucis pe scenă în timpul unui concert de către un tânăr în vârstă de 25 de ani care deschide focul din public.


Discografie Pantera:

Metal Magic (1983)
Projects in the Jungle (1984)
I Am the Night (1985)
Power Metal (1988)
Cowboys from Hell (1990)
Vulgar Display of Power (1992)
Far Beyond Driven (1994)
The Great Southern Trendkill (1996)
Reinventing the Steel (2000)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii