Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
09:06 22 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Reținere trafic de influență, Bacău

ro

17 Jan, 2014 14:31 1033 Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău efectuează cercetări penale faţă de următorii:
 
BOCIAR MIHAI DANIEL, administrator al SC ERG TERMROM SA Galaţi, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de trafic de influenţă,
  FERENDINO VIOREL-ADRIAN, director în cadrul SC ERG TERMROM SA Galaţi, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de trafic de influenţă,
 
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori au rezultat următoarele:
 
Compania Regională de Apă Bacău a organizat, în cursul anului 2012, o licitaţie pentru atribuirea contractului de lucrări „Reabilitarea Staţiei de tratare apă Cărăboaia”, în urma căreia a fost desemnată câştigătoare o asociere constituită din firma SC ERG TERMROM SA şi o altă societate.
 
În perioada decembrie 2012-ianuarie 2013, inculpaţii Bociar Mihai Daniel şi Ferendino Viorel-Adrian, în calitate de reprezentanţi ai SC ERG TERMROM SA Galaţi, au pretins şi primit de la administratorul celeilalte firme din asocierea câştigătoare a licitaţiei (denunțător în cauză) suma de 10.000 euro, pretinzând că au influenţă asupra unor persoane din cadrul Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în vederea respingerii contestaţiei formulate de un competitor care a pierdut licitaţia.
După soluţionarea favorabilă a contestaţiei la nivelul C.N.S.C., având în vedere că firma perdantă a formulat plângere la Curtea de Apel Bacău, inculpaţii Bociar Mihai Daniel şi Ferendino Viorel-Adrian au pretins şi primit de la acelaşi denunţător suma de 15.000 euro, pretinzând că au influenţă asupra magistraţilor din cadrul Curţii de Apel Bacău, în vederea respingerii plângerii.
În ambele situații cei doi l-au asigurat pe partenerul lor de asociere (denunțător în cauză) că vor contribui și ei cu aceleași sume de bani la influențarea deciziilor, în situațiile menționate.
Totodată, în luna aprilie 2013, inculpaţii Bociar Mihai Daniel şi Ferendino Viorel-Adrian i-au spus denunțătorului că decidenţii din cadrul Companiei Regionale de Apă Bacău le-au pretins un procent de 7 % din valoarea contractului de lucrări atribuit, în valoare de aproximativ 17.000.000 lei, pentru semnarea şi derularea contractului. Prin urmare, cei doi inculpați au solicitat şi primit de denunțător o primă tranşă de 25.000 euro.
Începând cu luna octombrie 2013, inculpaţii Bociar Mihai Daniel şi Ferendino Viorel-Adrian i-au cerut partenerului lor de asociere sume de bani pentru a fi remise decidenţilor din cadrul companiei de apă, în vederea începerii executării contractului. Iniţial, cei doi au pretins suma de 25.000 euro, iar ulterior, în luna decembrie 2013, suma de 70.000 euro, susţinând că decidenţii din cadrul companiei au solicitat toată suma stabilită iniţial, înainte de începerea executării lucrărilor şi nu la încasare (decontarea lucrărilor ce urmează a fi efectuate de asociere).
La data de 16 ianuarie 2014, cei inculpații Bociar Mihai Daniel şi Ferendino Viorel-Adrian au primit de la denunțător sumele de 88.000 lei şi 575 euro, în scopul sus menționat.
 
La data de 17 ianuarie 2014, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea celor doi inculpaţi pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentaţi la Tribunalul Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
 
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii