Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
08:08 18 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

METRO Constanța 1 împlinește 15 ani

ro

17 Apr, 2015 11:34 767 Marime text
METRO Cash & Carry Constanța 1, magazin situat pe Blv Aurel Vlaicu, sărbătorește anul acesta 15 ani de existență. Deschis în aprilie 2000, METRO Constanța 1 se numără printre primele magazine inaugurate de companie de la intrarea sa pe piața românească. În toți acești ani, compania a modelat piața locală de comerț, influențând în mod semnificativ comportamentul de consum al clienților profesioniști, așa cum METRO Cash & Carry o face la nivel național de aproape nouăsprezece ani.
 
În Constanța, compania își deservește clienții prin două magazine cash&carry, cel de-al doilea aniversând, în decembrie 2015, 11 ani de existență.
 
,,Produsele de calitate, serviciile de un înalt standard, precum și suportul acordat de către magazinul METRO Constanța 1 în dezvoltarea afacerii noastre în cei 15 ani de colaborare, au transformat relația noastră într-un parteneriat de succes bazat pe încredere și profesionalism", a declarat Gabriel Bajdechi, Administrator Restaurant Integra din Constanța.
 
 
Din perspectiva jucătorului cu numărul 1 în domeniul cash&carry, spiritul antreprenorial, pasiunea pentru afaceri și concentrarea pe programe și servicii cu valoare adăugată se numără printre valorile pe care METRO le împarte cu clienții săi și pe care se bazează succesul comun.
 
“Succesul nostru este măsurat prin succesul clienților noștri.  Mai mult decât oriunde în comerț, segmentul cash & carry este cel al relațiilor profesionale și al încrederii, spune Gilles Roudy, Director General METRO Cash & Carry România. „Noua poziționare anunțată anul trecut cu ocazia aniversării a cinci decenii de existență la nivel internațional indică principala zonă de interes pentru METRO: parteneriatele pe termen lung și bazate pe încredere cu clienții, partenerii, furnizorii și angajații noștri. Vrem să fim cel mai bun partener al afacerilor independente, fie că vorbim despre start up-uri, afaceri în creștere sau business-uri mature, cu o nevoie de consolidare.”
 
Încă din 2008, METRO Cash & Carry România a lansat, la nivel național, programe de consultanță specializată, menite să sprijine clienții din domeniul ospitalier HoReCa și comerțul tradițional, împărtășind din expertiza sa cu micii antreprenori din cele două domenii, pentru a-i ajuta să își dezvolte afacerile.
Pentru micii întreprinzători din comerțul tradițional, METRO România a lansat primul program autohton care le oferă posibilitatea de a face parte dintr-o rețea națională și a beneficia de expertiza unui lider internațional în domeniul comerțului cu ridicata. Prin „LaDoiPași”, METRO România oferă partenerilor săi consultanță specializată în domenii-cheie precum marketing și promovare, administrarea afacerii, pregătirea angajaților, alegerea sortimentației și amenajarea magazinelor, precum și asistență pe toată perioada desfăşurării parteneriatului.
Mai mult decât atât, METRO România a fost primul care a dezvoltat o platformă de servicii de consultanță integrată pentru întreprinderile mici și mijlocii din acest domeniu. Platforma „HoReCa Support&Partnership” oferă atât consultanță 360⁰ clienților HoReCa, cât și proiecte la cheie antreprenorilor care vor să înceapă o afacere în acestă zonă.
 
Alte două programe strategice completează direcția în care s-a concentrat atenția METRO in etapa de consolidare a afacerii; este vorba despre „De-ale noastre”, platforma de susținere a producătorilor locali, unică pe piața din România și „METRO Magazin Online”, platforma de comerț online.
Aflat deja în al 4-lea an, „De-ale noastre” reunește peste 100 producători locali din peste 30 de localități. Programul se deosebește de programele existente pe piață prin consultanța specializată oferită agricultorilor pe tot parcursul procesului de producție, soluții de ambalare, colectare și un loc stabil pentru desfacerea mărfii, în magazinele din rețea. Programul este singurul din România care la ora actuală asigură trasabilitatea produselor și prin care se controlează  întregul proces de producție.
METRO Cash & Carry România a fost primul jucător pe piața de profil din România care a implementat în anul 2012 o platformă de e-commerce, „METRO Magazin Online”, introducând astfel sistemul multichannel (magazine tradiționale și magazin online). În prezent, METRO Magazin Online numără 57.000 de clienți înregistrați și 6.500 de articole comercializate.
METRO în comunitate
Dincolo de inițiativele comerciale, METRO se remarcă și ca un actor activ în societate și în comunitatea locală. Compania s-a implicat în proiecte de responsabilitate socială derulate de ONG-uri și asociații cu care a stabilit parteneriate de lungă durată, precum Crucea Roșie, SMURD etc. Aceste ONG-uri au dezvoltat, de-a lungul timpului, proiecte sustenabile cu valoare adăugată pentru comunitățile vizate, cărora METRO România li s-a alăturat an de an.
Mai mult, compania a demarat în 2014, competiția METRO - Starurile Comunității, prin care și-a propus recunoașterea și premierea antreprenorilor care au contribuit la bunăstarea comunității din care fac parte, inițiativă care va fi continuată și anul acesta.
 
 
METRO Cash & Carry este reprezentată în 26 de ţări cu peste 750 de magazine cash & carry. Cu peste 117.000 angajaţi în întreaga lume, compania a atins vânzări de aproximativ 31 miliarde € în anul financiar 2013/2014. METRO Cash & Carry este o divizie de vânzări a METRO GROUP, unul dintre liderii comerţului la scară mondială. În anul financiar 2013/2014, vânzările METRO GROUP au atins cifra de 63 miliarde €. Compania numără aproximativ 250.000 de angajaţi şi operează aproximativ 2.200 de locaţii în 30 ţări. Performanţa METRO GROUP se bazează pe forţa diviziilor sale de vânzări care operează în mod independent pe piaţă: Metro/Makro Cash & Carry – liderul internaţional în comerţul cu ridicata cu auto-servire, hypermarket-urile Real, Media Markt şi Saturn – lider pe piaţa bunurilor electronice şi electrocasnice din Europa şi magazinele universale Galeria Kaufhof. Informaţii suplimentare pe: www.metrogroup.de.
METRO Cash & Carry România este parte integrantă a METRO Cash & Carry Internaţional şi a fost lansată oficial în România în luna octombrie a anului 1996, prin deschiderea primului centru de distribuţie, în Bucureşti. Astăzi, reţeaua numără magazine în 24 de oraşe. Distribuţia naţională a magazinelor METRO România este următoarea: 5 centre în Bucureşti, câte 2 centre în Braşov, Constanţa, Timişoara şi câte un centru în fiecare din următoarele oraşe: Cluj, Bacău, Iaşi, Craiova, Baia Mare, Pitești, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Sibiu, Suceava, Tg. Mureş, Arad, Deva, Brăila, Satu Mare, Piatra Neamţ, Buzău, Târgovişte şi Turda. Informaţii suplimentare pe: www.metro.ro.
 
 
 
Adina Tîmplaru
Head of Corporate Communications
METRO Cash & Carry România
E-mail: adina.timplaru@metro.ro; pr@metro.ro
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii