Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
09:43 21 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Delia, Bosquito şi Golan, printre invitaţi Unde te poţi distra pe litoralul românesc în acest weekend (galerie foto)

ro

17 Jul, 2015 00:00 895 Marime text
Un nou weekend pe litoral atrage după sine petreceri, dans, distracţie şi cei mai ascultaţi artişti ai momentului. Cei care aleg să vină la malul mării în weekend-ul 17-19 iulie pot participa la petreceri şi concerte inedite.

Vineri, 17 iulie. DJ-i internaţionali şi petreceri până la răsărit

La Argo Beach, în această seară, Mika, unul dintre cei mai buni violonişti din România, va fi prezent în calitate de invitat special. Prestaţiile lui sunt de fiecare dată unice, deoarece abordarea interpretării la vioară se adaptează pe stilul oricărei linii melodice alese de DJ-ul locaţiei. Mika încântă vizual prin prezenţa lui scenică şi auditiv prin improvizaţiile de mare efect sonor.
 
Tot în această seară, EGO Club Mamaia îl are drept invitat special pe DJ Moody Mike, originar din Paris. Artistul a asigurat distracţia în EGO şi cu ocazia zilei de 1 mai. Petrecăreţii pot opta să se distreze vineri seară şi în Le GaGa din Mamaia, care organizează petrecerea „Break Free”.
 
Distracţia continuă, în acest weekend, şi în Club Gremlin by Goblin, care şi-a deschis porţile la începutul lunii iulie. Aşadar, în această seară şi mâine seară, e petrecere în toată regulă, cu muzică mixată de DJ Evilmust. Intrarea este liberă în ambele seri. Toţi cei care-şi fac ziua de naştere/onomastică la Gremlin au o şampanie şi un rând de shot-uri pentru toţi invitaţii, din partea casei.
 
În seara de 17 iulie, patru DJ - Afgo, Cristian Kruger, Liviu Hodor şi Andu Câmpu - însufleţesc Goblin Beach cu sound-uri care provoacă dependenţă. Accesul este liber.
 
În această seară, dar şi mâine seară, începând cu ora 23.00, Luv din staţiunea Mamaia organizează petrecerea „Trust your instincts”. Seara va fi animată, ca de obicei, de DJ Alexunder Base, DJ Maryo şi DJ Smart. Şi localul El Comandante din Constanţa va fi gazda unei petreceri intitulate „Bad Girls”, care va începe la ora 22.00. Pentru seara de vineri, începând cu ora 23.30, Fratelli Beach & Club Mamaia pregăteşte un eveniment special, în cadrul căruia atmosfera va fi întreţinută de DJ Dirty Law, unul dintre cei mai buni DJ din Europa, şi Ruky Deejay.
 
În parteneriat cu Bellagio Club Mamaia, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România organizează, în această seară, în prima zi de Ramazan Bayram, un eveniment dedicat tinerilor din comunitatea turco-tătară. Sermin, Lutfy şi Kabak vor fi prezenţi în calitate de invitaţi speciali. Intrarea este liberă.
 
Sezonul de concerte din Goblin Vama Veche continuă cu recitalul formaţiei Subcarpaţi, un manifest muzical, demarat în 2010, de solistul trupei Şuie Paparude. „Vă invităm să petrecem în stil tradiţional românesc, până la răsărit, în Goblin Vama Veche”, îi îndeamnă organizatorii pe constănţeni şi pe turişti. Genul muzical adoptat de Subcarpaţi este descris drept folclor contemporan sau folclor underground şi constă în general în reinterpretări ale unor piese din folclorul românesc pe ritmuri moderne. Intrarea la concert costă 15 lei.
 
Radu Almăşan şi trupa sa sunt pregătiţi să se distreze la malul mării. Prin urmare, în această seară, membrii formaţiei Bosquito vor susţine un concert incendiar în localul Papa la Şoni din Vama Veche. Concertul este programat de la ora 23.00.
 
Navi prezintă la malul mării „Acoustic is the New Black”, un nou concept de show live în care vocea şi chitara au rolurile principale. Navi concertează pe 17, 18 şi 19 iulie în Vama Veche, la Pura Vida Beach Bar & Hostel, de la ora 19.30. Muzica artistei combină melancolia şi energia cu naturaleţe, fiecare piesă spunând o poveste. Cântăreaţa va fi acompaniată la chitară de Mihail Doman.
 
Teatrul de Vară Jupiter şi-a deschis stagiunea pe 3 iulie. În această seară, va avea loc o nouă seară dedicată teatrului. Aşadar, de la ora 21.00, este programat spectacolul „Azi… sau poate niciodată”, prima producţie de teatru profesionist a Centrului Cultural Reduta, în regia Feliciei Dalu. Mesajul piesei este unul cât se poate de simplu: amânarea oricărei decizii nu poate decât să facă rău tuturor persoanelor implicate. Aşa că cel mai bine este să acţionezi în cel mai rapid mod cu putinţă. În rolurile principale: Ilinca Goia (Teatrul Naţional Bucureşti), Delia Nartea (Teatrul de Comedie Bucureşti), Vitalie Bichir (Teatrul Naţional Bucureşti) şi Dan Cogalniceanu, cunoscut publicului de pe scena braşoveană. Biletele costă 20 de lei şi se pot achiziţiona de la Casieria Teatrului de Vară Jupiter, între orele 16.00-22.00, sau online, de pe www.evenimentelitoral.ro.

Sâmbătă, 18 iulie. Concerte cu Delia, Golan şi Colonist pe Lună

În această seară, Asociaţia Litoral - Delta Dunării organizează prima Paradă Mamaia Style 2015, parte a unui weekend incendiar, în care va avea loc şi Cupa Davis, la Club Idu, în Mamaia. Începând cu ora 19.30, se porneşte de la Telegondolă, alături de maşini de epocă, motociclete, autobuz etajat şi cai, ajungându-se până la Piaţeta Cazino, unde spectacolul va continua cu un show ecvestru şi o seară de dans şi muzică latino, susţinută de Salsa Encanto, Lucian Colareza şi Magic Star.
Sâmbătă seară, la Fratelli Beach & Club Mamaia, după ora 23.30, va mixa din nou DJ Dirty Law, cap de afiş la cele mai tari cluburi din Londra. A fost pe aceeaşi scenă cu 50 Cent, Tiesto, Moby, Calvin Harris, Bob Sinclair şi mulţi alţii.
 
Bellagio Club Mamaia aşteaptă şi în acest weekend doritorii de petreceri nocturne. Mâine seară, începând cu ora 23.00, va avea loc petrecerea „Gentlemen’s Night”, în cadrul căreia vor fi prezenţi DJ Johnny W, DJ Otto şi MC Paolo. Începând cu ora 4.00, se dă startul la after party, care va ţine până la ultimul client.
 
Cu peste 40 de milioane de vizualizări ale clipurilor pe YouTube şi cu sute de concerte susţinute, una dintre cele mai apreciate artiste ale momentului, Delia, revine la Constanţa pentru un nou concert incendiar. Evenimentul va avea loc în LeGaga Mamaia, sâmbătă seară.
 
Tot pe 18 iulie, EGO Club Mamaia organizează o nouă petrecere în cadrul căreia vor fi prezenţi Jimmy Dub şi DJ Yam-Eel. O altă petrecere este programată şi în localul Heaven's Hell din Constanţa. Sub titulatura „Music is my drug”, evenimentul va începe de la ora 22.00, iar cei prezenţi se vor distra pe ritmuri de hip hop, dance hall, reggae, trap, rock'n'roll, „toate asezonate cu shot-uri, long-drink-uri şi mult chef de distracţie”, după cum anunţă organizatorii. Intrarea, ca de obicei, este liberă.

Unul dintre concertele programate sâmbătă seară va avea loc pe Plaja H2O. Golan, adică Alex, Mihai şi Ernesto, băieţii buni pe care-i ascultă toată lumea, se întorc să încânte publicul de la malul mării. Folosind instrumente live şi fragmente scurte şi digitalizate din piese, trio-ul creează muzică electronică.
 
De asemenea, pe 18 iulie, Hpnotiq Beach din Mamaia Nord organizează o petrecere. Seara va fi animată de Mircea Zara. Sâmbătă, la Oha Beach, un spaţiu alternativ care promovează concertele, expoziţiile, spectacolele de teatru sau improvizaţiile, vine DJ Andrei. El va fi prezent pe plajă începând cu ora 22.00.
Distracţia continuă în Goblin Beach şi sâmbătă seară, când va avea loc o nouă ediţie a petrecerii „Don't Tell Your Boyfriend”. La intrare, fiecare va primi o brăţară şi va alege culoarea care i se potriveşte. Verde înseamnă disponibil, roşu, indisponibil (cuplat), iar galben, complicat (it's complicated). Intrarea este liberă, iar fetele primesc câte un long drink la alegere sau un shot din partea casei. Atmosfera va fi întreţinută de Ivanna, prezentă în Goblin şi weekend-ul trecut.
 
Şi Crema Summer Club organizează o petrecere, sub titulatura „No Dress, No Stress”. Pentru constănţenii care doresc să petreacă o seară relaxantă, hotel Siret din Mamaia va fi gazda unui spectacol inedit de stand-up comedy, magie şi ventrilocie. Evenimentul este programat sâmbătă, iar cei trei protagonişti sunt magicianul Paul Lungu, comediantul Cristian Dumitru şi ventrilocul Eduard.
 
Travka, unul dintre pilonii muzicii alternative contemporane din România, concertează în localul Papa la Şoni din Vama Veche. Recitalul este programat sâmbătă seară, începând cu ora 23.00. Încă din 2002, prezenţa scenică, atitudinea debordantă şi simplitatea impunătoare a compoziţiilor semnate de cvartetul din Focşani îi menţine dincolo de linia de plutire a scenei muzicale autohtone.
 
Tot sâmbătă seară, dar după ora 22.00, în Expirat din Vama Veche, vine DJ Amable, originar din Barcelona. Cei prezenţi se vor distra pe ritmuri de indie, alternative, electro-rock, new-wave şi pop de avangardă. DJ-ii casei vor fi pregătiţi să continue distracţia până dimineaţă.
 
Pe 18 iulie, este programat şi un alt concert, de la ora 20.30, însă acesta va avea loc în Portul Turistic Mangalia. Protagoniştii sunt membrii formaţiei Colonist pe Lună, care abordează un rock alternativ cu influenţe de blues şi heavy-metal.

Duminică, 19 iulie. Se încheie un weekend plin de distracţii

Una dintre cele mai longevive formaţii rock autohtone, Cargo, invită iubitorii de muzică rock la un concert în localul El Comandante din Năvodari. Evenimentul va avea loc duminică seară, de la ora 20.00. Formaţia Cargo, de-a lungul anilor, a cunoscut mai multe schimbări de componenţă, în prezent fiind formată din: Adrian Bărar (chitară), Adrian Igrişan (voce, chitară),Tavi Pilan (tobe), Ionuţ Cârjă (clape) şi Florin Barbu (bass).

Pentru toţi cei care vor să-şi descreţească frunţile, localul La Barbă Neagră din Vama Veche găzduieşte un spectacol de stand-up comedy, de la ora 21.00. Protagonistul serii va fi Dan Badea, care are o bogată activitate în cluburile de stand-up din Bucureşti. Comediantul descrie show-urile de stand-up ca fiind „cea mai sinceră formă de artă: un microfon şi un om cu toată viaţa lui împărtăşită publicului”. Un bilet la spectacolul din Vamă costă 20 de lei.

Ti-a placut articolul?

Comentarii