Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
21:47 22 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Anunțuri 17 noiembrie 2015

ro

17 Nov, 2015 07:58 669 Marime text
 
„Cu mâhnire am aflat vestea plecării în eternitate a unui prieten drag, profesor universitare doctor Diaconu Dumitru Justin, membru al Academiei de Științe Medicale din România. 

Specialist de înaltă competență și deosebită valoare morală a reprezentat, cu onoare, profesia de medic și de doctor al sufletului celor bolnavi. Autor al unui număr impresionant de studii și lucrări de specialitate a contribuit la aplicarea unor metode moderne în dermatologia românească. 

Pentru clipe dragi, petrecute împreună, într-o prietenie sinceră de zeci de ani, îi închinăm gândurile noastre cernite și-i vom păstra neștearsa amintire în inimile noastre. 

Ne rugăm ca PUTEREA DIVINĂ să-i lumineze calea în această călătorie și să-i odihnească sufletul obosit.”, familiile Florescu și Abdula. 

„După o viață închinată medicinei și îndrumării studenților, pe 15 noiembrie s-a stins din viață Academician Profesor Universitar Doctor, Dumitru Justin Diaconu, personalitate a vieții medicale românești. 

Medic dermatolog de renume, profesor la UMF Carol Davila și coordonatoer de doctorate, Academician Profesor Universitar Doctor Dumitru Justin Diaconu lasă în urma sa, plini de durere și dragoste, pe soția Silvia Diaconu și pe nepoții Silviua Ana Maria și George Doru. Te vom păstra beșnic în amintirea noastră și te vom iubi de-a pururi!”. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii