Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:23 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Europei Unite, sărbătorită la Universitatea „Andrei Şaguna”

ro

10 May, 2015 12:40 1086 Marime text
 
La Universitatea „Andrei Şaguna” s-a desfăşurat, vineri, Sesiunea de comunicări ştiinţifice a studenţilor şi cadrelor didactice, ediţia a XXIII-a, organizată sub Înaltul Patronaj al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, cu prilejul celebrării Zilei Europei Unite.
 
Deschiderea festivă a avut loc în Aula Magna a Universității, în faţa unui public numeros, alcătuit din personalităţi ale vieţii ştiinţifice culturale şi politice, studenți și profesori şagunişti, precum și studenţi de la Universitatea Bucureşti şi Universitatea Cumhuriyet din Sivas (Turcia), aflați în stagiu Erasmus la Universitatea „Andrei Șaguna”.
 
Lucrările au fost deschise de preşedintele Universităţii, prof.dr. Aurel Papari, care a precizat că marcarea  Zilei Europei Unite este o tradiţie a Universităţii constănţene, inaugurată încă din anul 1995 şi a felicitat tinerii înscrişi în număr mare în programul sesiunii,   organizate cu acest prilej, numindu-i “floarea studenţimii şaguniste”, remarcabili atât prin rezultatele obţinute în cadrul activităţilor didactice, cât şi prin actvitatea de cercetare ştiinţifică. 
 
Tot aici a fost lansată cartea “Identitate națională și iubire de țară”, semnată de prof.univ.dr. Verginia Vedinaş, șefa Departamentului juridic al Curții Constituționale a României, membră a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii