De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
12:21 26 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Volumul „Prietenia în opera și gândirea Fericitului Augustin”, lansat la Arhiepiscopia Tomisului

ro

05 Jun, 2015 12:12 506 Marime text
Arhiepiscopia Tomisului găzduieşte lansarea volumului „Prietenia în opera și gândirea Fericitului Augustin”, scris de protosinghelul Arsenie Obreja.

Evenimentul se va desfășura mâine, începând cu ora 10.00, la biblioteca Arhiepiscopiei Tomisului, în prezența IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și a reprezentanților Facultății de Teologie Ortodoxă din Constanța.

Autorul mărturisește că lucrarea este o radiografie a relațiilor de prietenie a Fericitului Augustin, așa cum reiese din operele sale, mai ales din schimbul epistolar avut. Baza concepției sale despre acest simțământ creștin este tratatul „De amicitia” al lui Cicero.

Părintele Arsenie Obreja este absolventul Facultății de Teologie Ortodoxă din Constanța, promoția 2004. În anul 2008 a obținut o bursă de studii în Paris, la Universitatea Paris IV, Sorbonne, Institutul de Studii Augustiniene.

Totodată și-a susținut doctoratul în Teologie la Universitatea „Ovidius” din Constanța. Este slujitor la mănăstirea Bunavestire din Rosiers, Franța. Activitatea sa publicistică a început în anul 2010, cu traduceri din limba franceză a operelor Fericitului Augustin, continuând cu diferite lucrări ce tratează teme augustiniene.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii